Cristian Buchiu, fostul șef interimar al Reprezentanţei Comisiei Europene în România, este acuzat de faptul că ar fi furat un ceas de damă, în timp ce se afla în aeroport, informează Antena 3 CNN.
În cursul zilei de miercuri, fostul reprezentant al Comisiei Europene avea cursă către Bruxelles, în jurul orei 16:50. O femeie, care tocmai ce trecuse de filtrul din aeroport, a observat că în lădița în care avea bunurile nu se mai regăsea un ceas. În acel moment, femeia a alertat autoritățile.
Polițiștii au verificat imaginile de pe camerele de supraveghere și au constatat că autorul faptei ar fi chiar fostul șef al Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Cristian Buchiu, notează sursa citată.
Ulterior, polițiștii au mers pe urmele acestuia și au găsit bunul respectiv asupra lui.
A susținut că a fost o eroare
În fața agenților de poliție, fostul șef al Reprezentanţei Comisiei Europene în România a mărturisit că totul a fost o greșeală și că nu a comis un furt propriu-zis, potrivit surselor Antena 3 CNN.
În cele din urmă, ceasul a fost înapoiat femeii respective, iar acum polițiștii urmează să stabilească dacă a fost vorba despre o greșeală sau despreun furt propriu-zis.