Două treimi dintre elevii din Zona Metropolitană fac naveta la școli din Iași I Naveta zilnică alimentează traficul sufocant din oraș

Xpress
5 Min Read

Un studiu realizat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Iași și Primăria Municipiului Iași arată că 63% dintre elevii din comunele periurbane învață în municipiu. Fenomenul, alimentat de preferința părinților pentru școlile din oraș, aglomerează zilnic traficul și pune presiune pe infrastructura educațională ieșeană.

Traficul tot mai aglomerat din Iași are o cauză mai puțin discutată, dar documentată recent: naveta elevilor din comunele periurbane către școlile din municipiu. Aproape două treimi dintre elevii din Zona Metropolitană Iași nu învață în localitatea de domiciliu, ci în unități de învățământ din oraș sau din localități apropiate.

Potrivit unui studiu realizat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Iași (ADI ZMI) și Primăria Iași, din totalul de 35.404 elevi care locuiesc în cele 27 de unități administrativ-teritoriale (UAT) din Zona Metropolitană (exclusiv municipiul), doar 13.207 – adică 37,3% – sunt înscriși la școli din propria comună. Ceilalți 22.197 de elevi, reprezentând 62,7%, fac zilnic naveta.

Naveta zilnică, un factor vizibil în trafic

Fenomenul are efecte clare asupra mobilității urbane. În lipsa unui transport public metropolitan eficient, cei mai mulți părinți aleg să-și ducă copiii cu mașina personală. În orele de vârf, în special dimineața, mii de vehicule suplimentare intră în oraș, generând ambuteiaje. Situația se schimbă vizibil în vacanțe, când traficul se fluidizează.

„Această migrație zilnică a elevilor pune o presiune uriașă atât pe infrastructura rutieră, cât și pe cea educațională din municipiu”, se arată în documentul transmis ministrului Educației, Daniel David. Autorii subliniază că, deși multe familii s-au mutat în comunele din jurul Iașului, părinții insistă ca propriii copii să urmeze școala în municipiu, din dorința de a le asigura o educație percepută ca fiind mai bună.

Deficit masiv de infrastructură școlară în comunele periurbane
Studiul arată că gradul de cuprindere locală – proporția elevilor care pot fi școlarizați în spațiile didactice din localitatea proprie – este sub 50% în majoritatea UAT-urilor din Zona Metropolitană. Cele mai mici procente se înregistrează în Rediu (14,2%), Bârnova (18,2%), Prisăcani (19%), Scânteia (24,9%) și Aroneanu (30,1%).

În apropierea orașului, situația rămâne critică: Miroslava are un grad de cuprindere de doar 30,8%, Valea Lupului – 33,8%, Holboca – 35,2%, iar Ciurea – 39,2%. Doar câteva comune depășesc 60%, cum este cazul Românești (67,7%) sau Victoria (72,6%).

Această lipsă acută de capacitate vine pe fondul unei creșteri rapide a populației școlare: de la 30.474 elevi în 2020, la 35.404 în 2024 – o creștere de 4.930 de copii în doar patru ani. Cele mai afectate sunt comunele aflate în plină dezvoltare imobiliară, unde afluxul de familii tinere nu a fost însoțit de investiții proporționale în școli, grădinițe și creșe.

Supraaglomerare a traficului din municipiul Iași și inegalități educaționale

Lipsa infrastructurii locale obligă elevii să învețe în altă parte, ceea ce duce la supraaglomerarea unităților de învățământ din Iași și la reducerea calității actului educațional, spun autorii studiului. În același timp, copiii din comunele periurbane petrec zilnic ore întregi pe drum, ceea ce afectează ritmul de învățare și timpul liber.

„În lipsa unor investiții majore, vom vedea o accentuare a inegalităților între mediul urban și cel periurban, iar presiunea asupra orașului va crește constant”, avertizează ADI ZMI.

Soluțiile propuse

Primăria Iași și ADI ZMI cer Ministerului Educației să includă UAT-urile din zona metropolitană în programele prioritare de finanțare pentru infrastructură școlară. Printre soluțiile avansate se numără includerea mai multor comune în Programul „Școli mai sigure, incluzive și sustenabile” și alocarea de fonduri dedicate în viitorul Plan Național de Investiții în Infrastructura Școlară.

Oficialii subliniază că Politica Urbană a României identifică localitățile periurbane ca zone cu cea mai mare nevoie de infrastructură nouă, iar Iașul este unul dintre orașele cu creșterea demografică cea mai rapidă în zona metropolitană.

Fără aceste investiții, concluzionează studiul, naveta zilnică a elevilor din comunele periurbane spre școlile din Iași va continua să fie unul dintre factorii centrali ai traficului sufocant și ai dezechilibrelor educaționale din regiune. (Doru Mihuleac)

CITIȚI ȘI

Microbuze electrice pentru școlile din Iași: Consiliul Județean se apără în fața acuzațiilor de achiziții supraevaluate

Viceprimarul PSD al Iașului: ”Reforma Bolojan pune în pericol siguranța orașului”

Iașul rămâne izolat rutier. A8 și A7 sunt în colaps, liderii ieșeni nu au putere la București

Share This Article
Leave a Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *