Ați comandat recent electrocasnice prin distribuitorul Sameday? Ar fi bine să verificați comanda: zeci de produse – frigidere, mașini de spălat și alte aparate – au fost distruse în incendiul de proporții care a cuprins ieri depozitul de pe strada Trei Fântâni, la intrarea în Tomești. Noi am filmat curtea depozitului plină cu frigidere și mașini de spălat distruse.
Flăcările au mistuit o hală întreagă, în care se aflau și birouri administrative la etaj. Pompierii au fost nevoiți să scoată în curte toate coletele afectate, iar ieri, întreaga incintă era plină de bunuri arse. „Am fost trimis să iau de aici ce a mai rămas întreg. Am încărcat o utilitară”, a declarat pentru reporterii noștri un angajat Sameday prezent la fața locului.
Pagubele se ridică, potrivit estimărilor, la sute de mii de euro. Incendiul s-a manifestat generalizat, fumul gros și negru ridicându-se deasupra zonei și fiind vizibil de la kilometri distanță.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași, în incinta complexului se află două hale cu o suprafață totală de aproximativ 600 mp. În hala afectată se găseau două autoturisme, două autoutilitare, anvelope, uleiuri și alte materiale combustibile.
Pompierii au reușit să localizeze incendiul, împiedicând propagarea la cealaltă hală. Alimentarea cu apă pentru autospeciale s-a făcut de la hidranții din zonă. „La ora 12.50 a fost activată grupa operativă, iar la ora 12.55 a fost emis mesaj de avertizare RoAlert din cauza degajărilor mari de fum. Începând cu ora 12:58, Detașamentul Vaslui a intervenit în sprijin cu o autocisternă de 10.000 litri și 4 subofițeri. Forțele de intervenție au totalizat 8 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 2 autospeciale pentru salvări de la înălțime, un echipaj EPA, un echipaj CBRN, o autospecială cu roboți pentru intervenții și o autospecială de transport apă, însumând 52 de subofițeri și 2 ofițeri”, au precizat reprezentanții ISU Iași. (Anton Farcaș)
CITIȚI ȘI
Tânăr cu BMW dar fără permis, prins în Copou după o urmărire cu poliția rutieră
Penibil! Prefectul și subprefecții Iașului, vizite de lucru ca pe vremea lui Ceaușescu