Frații Marian și Constantin Panainte, proprietarii Hanului Trei Sarmale, au obținut autorizația pentru ridicarea unui hotel de 102 camere „lipit” de celebrul local din Bucium. Noua investiție ar urma să fie finalizată în aproximativ doi ani, perioadă după care hanul – reconstruit după scandalul demolării ilegale din 2022 – va fi redeschis ca parte a unui complex modern de ospitalitate. Hanul va fi disponibil pentru nunți și petreceri private.
Potrivit documentației urbanistice, hotelul va avea cinci niveluri – subsol, parter și trei etaje, ultimul retras –, cu o înălțime maximă admisă de peste 18 metri. Clădirea va fi ridicată pe un teren de circa 3.000 mp și va include o parcare de 68 de locuri, dintre care 32 la subsol. Accesul se va face din șoseaua Bârnova. În prezent, aici se află o groapă imensă. (Video)
VIDEO: Lucrările continuă de doi ani la Hanul Trei Sarmale. Constructorul nu se grăbește
Randările prezentate de investitor arată că hotelul va fi conectat printr-un pasaj direct cu Hanul Trei Sarmale, care, la rândul său, găzduiește spații de alimentație publică, birouri și apartamente la mansardă. Hanul dispune deja de 55 de locuri de parcare, care vor completa facilitățile noului ansamblu. În prezent, muncitorii lucrează la izolarea planșeului parcării subterane dar și la interioarele din han.
De la scandal la legalitate
Investiția vine după episodul tensionat din 2022, când Marian Panainte a decis să demoleze clădirea veche a hanului, deși autorizația pe care o obținuse viza doar lucrări de restaurare. Afaceristul a fost amendat de Primăria Iași și a stârnit un val de critici în mediul online, unde a fost acuzat că a distrus o clădire-simbol a Iașului, asociată de tradiție cu nume precum Mihai Eminescu, Ion Creangă și Vasile Alecsandri.
Ulterior, Panainte a reconstruit hanul, într-o formă modernizată. Noul imobil este format din trei corpuri de clădire, ridicate pe structură de beton armat și separate prin rosturi seismice, în contrast cu vechea construcție din anii ’70, realizată din zidărie de cărămidă și piatră.
Afacerile fraților Panainte
Marian Panainte controlează Fio Grup Company SRL, firma prin care este realizată investiția și unde figurează ca unic asociat. Potrivit ultimelor date financiare, societatea a raportat o cifră de afaceri de 3,1 milioane lei, un profit net de 291.219 lei, datorii de 11,8 milioane lei și un număr de 9 angajați.
Frații Panainte dețin și alte active imobiliare importante în Iași. Pe Calea Chișinăului, ei controlează complexul Deco Dem Natura, unde au închiriat spații companii precum Fan Courier și Vitesco Technologies. În plus, Marian Panainte este și asociat la Expert Construct Grup Trans SRL. (Doru Mihuleac)
CITIȚI ȘI
Ieșeni verificați pe un aeroport din Spania: bagajele, cu greu îndesate în dispozitivele de măsurare
Cu banii dați pe 26 de microbuze electrice, Iașul ar fi putut cumpăra 35 la prețul din Brașov