The Urs și Ștefan Bănică vor cânta la Sărbătorile Iașului. Iată calendarul religios

Xpress
3 Min Read
FOTO: Sursa Facebook Primăria Iași

Primăria Municipiului Iași a anunțat organizarea cele de-a XXXIV-a ediții a Sărbătorilor Iașului, care va avea loc în perioada 8–17 octombrie 2025. Evenimentele sunt prilejuite de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, și includ atât manifestări religioase, cât și activități culturale și comerciale.

Calendarul religios va debuta miercuri, 8 octombrie, la ora 6:30, cu scoaterea în procesiune a moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva și așezarea acestora pe baldachinul din fața Catedralei Mitropolitane. Pe lângă sfintele moaște ale Cuvioasei, credincioșii se vor putea închina și la un fragment din moaștele Sfântului Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, adus din Grecia.

Duminică, 12 octombrie, începând cu ora 19, va avea loc tradiționala procesiune „Calea Sfinților”, pe traseul: Catedrala Mitropolitană – str. I. C. Brătianu – str. Cuza Vodă – str. Armeană – str. Costache Negri – pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt – Catedrala Mitropolitană.

Punctul culminant al manifestărilor religioase va fi marți, 14 octombrie, când, începând cu ora 9:30, va fi oficiată Sfânta Liturghie de Hram pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt.

În paralel cu programul religios, în perioada 11–15 octombrie, vor fi organizate mai multe târguri și manifestări cu caracter tradițional și comercial. Astfel, Târgul de Toamnă va fi amplasat pe bulevardul și pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, în timp ce Târgul de blănuri va avea loc pe Esplanada Costache Negri și în zona Halei Centrale. Tot la Hala Centrală se va desfășura și Sărbătoarea Vinului, iar Parcul de Distracții va fi amplasat în zona Ștrandului Municipal.

Pentru sprijinirea pelerinilor, municipalitatea va oferi, în perioada 11–15 octombrie, „Ceaiul pelerinilor” în mai multe puncte din oraș, iar marți, 14 octombrie, după Sfânta Liturghie, va fi organizată „Masa pelerinilor”.

Printre evenimentele speciale din cadrul sărbătorii se numără și „Seara Valorilor”, programată marți, 14 octombrie, de la ora 17, la Palatul Roznovanu, unde vor fi recunoscute oficial meritele unor personalități ale comunității ieșene.

Concertul de închidere al Sărbătorilor Iașului va avea loc vineri, 17 octombrie, începând cu ora 19:00, în Piața Palatului Culturii. Pe scenă vor urca Cei 3 Tenori Ieșeni, Ștefan Bănică Jr., The Urs, Irina Baianț și alți invitați. Seara se va încheia cu un spectacol de focuri de artificii și drone. (Vlad Mirea)

CITIȚI ȘI

Au început pregătirile pentru Hramul Sfintei Parascheva VIDEO

Mai știți telescaunul de la Ciric? Un boschetar este singurul care folosește investiția de 1,5 milioane de euro FOTO/VIDEO

Un dezvoltator este reclamat de către vecini că murdărește o stradă din centrul istoric al Iașului

Share This Article
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *