La Iași începe cel mai mare pelerinaj ortodox din România. Iată programul sărbătorilor

Xpress
2 Min Read

Iașul se pregătește pentru cel mai mare pelerinaj ortodox din România. În perioada 8–15 octombrie 2025, mii de credincioși sunt așteptați la Catedrala Mitropolitană pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei. Anul acesta, pelerinii vor avea ocazia să aducă rugăciuni și în fața moaștelor Sfântului Grigorie Palama, aduse din Tesalonic, Grecia.

Racla cu sfintele moaște va fi scoasă miercuri, 8 octombrie, la ora 6.00, după citirea Acatistului Sfintei Parascheva, și va fi purtată în procesiune prin curtea Mitropoliei. Baldachinul special amenajat va rămâne deschis pentru închinare până pe 15 octombrie.

VIDEO: Reprezentanții instituțiilor au participat la o conferință

Punctul central al sărbătorii va fi marți, 14 octombrie, ziua hramului, când Sfânta Liturghie va începe la ora 9.00, pe un podium amplasat lângă Pietonalul Ștefan cel Mare. Slujba va putea fi urmărită și pe ecrane de mari dimensiuni, instalate în mai multe zone din oraș.

Organizatorii au pus la dispoziția credincioșilor două numere de telefon, valabile pe toată perioada pelerinajului: 0757.57.91.00 și 0757.033.466. În plus, pe portalurile doxologia.ro și mmb.ro va fi afișată permanent poziția capătului de rând al pelerinilor.

Evenimentele religioase vor fi completate de procesiunea „Calea Sfinților”, duminică, 12 octombrie, dar și de slujbe speciale, conferințe și momente culturale. Racla cu moaștele Sfântului Grigorie Palama va fi adusă la Iași în noaptea de 11 spre 12 octombrie, fiind depusă alături de Sfânta Parascheva.

Arhiepiscopia Iașilor a transmis că accesul reprezentanților presei se va face pe baza legitimațiilor de serviciu, iar informații suplimentare vor fi comunicate la fața locului.

Sărbătoarea din acest an este dedicată comuniunii în rugăciune și credință. Organizatorii se așteaptă ca zeci de mii de credincioși să vină la Iași pentru a aduce prinos de cinstire Sfintei Parascheva și Sfântului Grigorie Palama. (Vlad Mirea)

CITIȚI TOT

Ei sunt primii medici demiși după scandalul de la Spitalul „Sfânta Maria”. Șapte copii au murit infectați cu Serratia

Câmp uriaș de ambrozie pe terenul de milioane de euro de lângă piața Nicolina. Ieșenii din zonă sunt disperați

Share This Article
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *