În România, la fiecare cinci minute o femeie este agresată de către un bărbat. Însă, tot mai multe conflicte din cupluri ajung să fie tranșate prin ordine de protecție, dar s-a observat faptul că legea este uneori folosită ca armă, nu ca protecție. În Iași, un caz recent implică chiar un luptător SAS și logodnica lui, fiecare acuzându-l pe celălalt de agresiune. Legea ordinului de protecție s-a dovedit esențială în numeroase cazuri de violență domestică, însă atragem atenția că ea poate fi și instrument de manipulare. Cazul polițistului SAS din Iași arată cât de fragilă este linia dintre victimă și agresor – mai ales atunci când legea e folosită ca armă într-un conflict personal. Cazul de la Iași arată cum legea menită să protejeze victimele violenței domestice poate fi folosită, uneori, ca instrument de răzbunare.
În România, legea prevede că, în cazul unui conflict între parteneri – soți, concubini sau iubiți – dacă unul dintre ei cere ordin de protecție provizoriu, celălalt este obligat să părăsească locuința, uneori chiar dacă îi aparține. Un polițist ieșean a povestit, sub protecția anonimatului, cum unele situații scapă de sub control: „Am mers o dată să evacuăm un bărbat în vârstă care cunoscuse o femeie de o lună. Ea s-a mutat la el și a sunat la 112 spunând că a fost bătută. Nu era adevărat. La 75 de ani, omul a fost scos din casa lui, iar ea a rămas acolo. Nu avea voie să se apropie de ea. Bărbatul plângea când a plecat de acasă”, a declarat polițistul.
Potrivit acestuia, ordinul de protecție provizoriu poate fi emis imediat, pe baza formularului de evaluare a riscului completat de polițiști, iar decizia de evacuare se aplică pe loc.
Un alt polițist a explicat cum, în unele cazuri, legea este folosită strategic: „Sunt persoane care sună imediat la poliție când se ceartă cu partenerul, ca parte a unei strategii de îndepărtare a celuilalt. Cere protecție, spune că a fost agresată, celălalt este scos din casă. Apoi, revine să ceară explicații, apoi sună din nou la 112. Într-o clipă, devine agresor cu dosar penal, iar în procesul de divorț celalat are avantaj”, a spus sursa.
Cazul polițistului SAS și al logodnicei sale
La Iași, un incident recent arată cât de complicate pot deveni astfel de situații. Un luptător din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale (SAS), Ovidiu Răzvan M., a fost reclamat la poliție de logodnica sa, Iustina Alexandrina D., fiica unui preot din Vaslui.
Femeia susține că sâmbătă dimineață, după ce bărbatul ar fi consumat alcool, ar fi fost bătută și sechestrată într-un apartament din Copou. Polițistul, însă, a fost primul care a sunat la 112, spunând că el este cel agresat, acuzând-o pe tânără că ar fi băut și ar fi provocat scandal. A doua zi, femeia s-a prezentat la Secția 2 Poliție Gară Iași, apoi la Institutul de Medicină Legală, unde a obținut certificat medico-legal. În fața anchetatorilor, polițistul a declarat că logodnica lui l-ar fi păcălit cu suma de 30.000 de euro, bani obținuți după vânzarea apartamentului său.
Poliția pare să îi dea dreptate agentului
Într-un comunicat oficial, Inspectoratul de Poliție Județean Iași a relatat evenimentul exact în ordinea sesizărilor, sugerând că prima plângere a venit din partea polițistului: „La data de 18 octombrie, polițiștii Secției 2 Poliție Iași au fost sesizați de un bărbat, de 36 de ani, cu privire la faptul că, aflându-se sub influența alcoolului, concubina sa ar provoca scandal la domiciliul din municipiul Iași. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, constatând că între cei doi ar fi avut loc un conflict verbal, bărbatul prezentând escoriații la nivelul feței”, au detalat reprezentanții Poliției.
Ulterior, femeia a reclamat că ar fi fost agresată și ținută cu forța în locuință. „În urma completării formularului de evaluare a riscului a reieșit risc iminent, aceasta dorind emiterea unui ordin de protecție provizoriu, refuzând montarea unui dispozitiv de supraveghere. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și lipsire de libertate”, a precizat Poliția Iași.
Totuși, ea a refuat purtarea unui dispozitiv electronic de urmărire, la fel ca multe victime în astfel de cazuri.
Avocatul Adrian Stupariu, apărătorul femeii care l-a acuzat pe polițistul Ovidiu Răzvan Moldovanu de violență, lipsire de libertate și amenințare, a transmis o poziție publică fermă în legătură cu ancheta aflată în derulare.
„Sunt genul de avocat care, în ciuda unor contestatori, lupt până în pânzele albe pentru clienții mei. Domnul Moldovanu urmează să fie cercetat pentru trei infracțiuni: lipsire de libertate, amenințare și violență în familie. Urmează să solicităm în instanță un ordin de protecție pe 12 luni împotriva acestuia”, a declarat avocatul Stupariu. Acesta s-a arătat dezamăgit de comunicatul transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Iași, în care se susținea că victima ar fi fost cea care l-a agresat pe polițist. „Am rămas foarte dezamăgit de comunicatul IPJ-ului. E rușinos. Domnul Moldovanu prezenta niște zgârieturi la nivelul feței, dar acestea erau cauzate de faptul că a strâns-o de gât pe clienta mea până a leșinat, iar aceasta a încercat să se apere. Omul ăsta i-a amenințat familia și copilul și i-a zis că nu are ce să-i facă nimeni”, a precizat avocatul.
Avocatul a mai anunțat că va pune la dispoziția organelor judiciare toate probele care confirmă acuzațiile formulate împotriva polițistului.
Brățările de protecție, refuzate de jumătate dintre victime
Potrivit datelor Poliției Iași, instituția deține aproximativ 500 de brățări electronice, dintre care jumătate sunt folosite permanent. Surprinzător, spun polițiștii, jumătate dintre femeile care cer protecție refuză montarea dispozitivului, deși acesta le-ar putea salva viața în caz de recidivă.
De asemenea, în aproape 50% dintre cazuri, persoana îndepărtată prin ordin de protecție încalcă restricția și încearcă să se apropie de victimă, riscând un nou dosar penal. (Doru Mihuleac)
CITIȚI ȘI