Puțini ieșeni s-au aflat ieri printre invitații de seamă care au prins loc la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului din București. Evenimentul a reunit personalități de prim rang din țară și din Republica Moldova. În rândul din față, printre alții, au stat președintele României, Nicușor Dan, premierul Ilie Bolojan, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, alături de Altețele Regale ale României, principesa Margareta și principele Radu Duda, dar și fostul președinte Traian Băsescu.
Chiar în rândul din față s-au remarcat două doamne cu pălării albe: una dintre ele, ieșeanca Iulia Scântei, judecătoare la Curtea Constituțională a României. Magistratul ieșean a stat lângă premierul Ilie Bolojan. Noi estimăm că ar fi ieșeanul cu cea mai mare funcție și influență în statul român, în prezent.

Patru rânduri mai în spate, a fost prezent cardiologul Grigore Tinică, directorul Institutului de Boli Cardiovasculare din Iași. Din imaginile surprinse la ceremonie, am observat că medicul „a prins” următoarea cea mai bună poziție dintre ieșenii invitați la acest moment istoric.
Două rânduri în spatele medicului s-a aflat Bogdan Cojocaru, președintele filialei PSD Iași. Totuși, președintele CJ Botoșani, Doina Fedorovici, a prins un rând mai în față, în raport cu ieșeanul nostru, Cojocaru. În plus, lângă Fedorovici a mai avut loc un botoșănean, deputatul Marius Budăi. Ironic, tot Botoșaniul „a prins” două posturi de vicepreședinte în noua echipă a lui Sorin Grindeanu, la alegerile din PSD. Iașul, niciunul.
Tot din PSD Iași a mai fost prezent deputatul Maricel Popa, însă undeva mai în spate. De asemenea, ar fi participat la eveniment și Iulian Dascălu, cel mai bogat ieșean, considerat a fi un apropiat al patriarhului Daniel, capul bisericii ortodoxe române.
Mii de oameni s-au adunat dincolo de zidurile Catedralei pentru a fi martori la momentul sfințirii. Însă au urmărit slujba pe ecrane uriașe. Mulți dintre ei au aflat abia la fața locului că nu vor putea ajunge la altar în aceeași zi, deoarece prioritate au avut invitații din interior. Ceilalți pelerini vor putea vizita Catedrala până la finalul lunii. Unii au ales să rămână peste noapte în București, doar pentru a reuși să vadă interiorul celui mai mare lăcaș ortodox din lume.
Construcția Catedralei Naționale a început în 2010, după mai mulți ani de pregătiri tehnice și administrative. Clădirea are o lungime de 126 de metri, o lățime de 67,7 metri și o înălțime totală de 120 de metri, la care se adaugă o cruce de 7 metri pe turla principală. Edificiul domină peisajul capitalei.
Interiorul poate găzdui peste 6.000 de persoane, dintre care 1.000 pe scaune. Pictura, realizată integral în tehnica mozaicului se întinde pe o suprafață de peste 25.000 de metri pătrați iar în absida altarului se află icoana Maicii Domnului Platytera, cu o înălțime de 16 metri – una dintre cele mai mari din Europa de Est.
Clopotele au fost turnate în Austria, la fabrica Grassmayr, și cântăresc în total peste 33 de tone. Au fost montate în 2018.
Valoarea totală a investiției în Catedrala Națională este estimată la 270 de milioane de euro, dintre care peste 10% au provenit din fondurile Patriarhiei Române. Suma include lucrările de construcție, clădirile anexe și finisajele interioare. (Andrei DÎSCĂ)
CITIȚI ȘI




