La 168 de ani de la moartea sa, rămășițele pământești ale ultimului domnitor al Principatului Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, au fost readuse acasă, la Iași. Osemintele au fost exhumate din localitatea Le Mée-sur-Seine, din Franța, unde fusese înmormântat în 1857, și au ajuns în România după doi ani de negocieri între autoritățile române și urmașii familiei Ghica. Cheltuielile dezhumării din Franța au fost suportate de către Președenția României.
Reîntoarcerea domnitorului la Iași
După sosirea în țară, sicriul cu rămășițele domnitorului a fost depus la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române. Nu întâmplător, ceremonia a început acolo: Grigore Alexandru Ghica este considerat întemeietorul Jandarmeriei Române, instituție care i-a adus un omagiu solemn.
Duminică, sicriul a fost dus în Sala Unirii a Palatului Cotroceni, unde a fost primit cu onoruri militare. Urmează ca reînhumarea să aibă loc la Iași, în 2026, după finalizarea monumentului funerar.
VIDEO: La ceremonia de la Palatul Culturii au participat și descendenți ai domnitorului, Mihai și Grigore Ghyka
În capitala Moldovei, cortegiul a fost însoțit de sute de ieșeni. Sicriul a fost purtat într-o caleașcă veche de peste 150 de ani, înconjurată de jandarmi călare, pe traseul Muzeul Unirii – Piața Unirii – Palatul Culturii. Trecerea cortegiului a fost privită în tăcere, cu flori și drapele tricolore în mâinile oamenilor.
În Holul de Onoare al Palatului Culturii, preoții au oficiat o slujbă religioasă în prezența descendenților familiei Ghica.
„Grigore Alexandru Ghica, de o curăție de caracter și o iubire de patrie care cu greu își va găsi seama în istoria noastră”, a spus Grigore Ghica, strănepotul domnitorului. „Pentru mine este un vis împlinit, să vină acasă domnitorul”, a declarat Mihai Ghica, un alt descendent.
Managerul Palatului Culturii, Andrei Apreotesei, a explicat că momentul are o importanță istorică: „Este o reparație morală față de unul dintre cei mai reformatori conducători ai statului de principat român”, a spus acesta presei. Mihai Chirica, a adăugat: „Ne mândrim cu asta și sperăm ca tânăra generație să înțeleagă ce este de înțeles din istoria României, în contextul european”, a subliniat și primarul Iașului.
Mormântul lui Grigore Alexandru Ghica va fi amenajat lângă Biserica Sfântul Nicolae Domnesc, locul unde a fost înscăunat domn al Moldovei.
Un destin marcat de iubiri neîmplinite, reforme și tragedie
Grigore Alexandru Ghica s-a născut în 1807, la Iași, într-una dintre cele mai influente familii boierești din Moldova. Tatăl său, Alecu Ghica, era un apropiat al marilor dregători ai Imperiului Otoman, iar mama sa, Elena Sturdza, provenea dintr-o familie domnească. Căsătoria lor s-a destrămat rapid, iar copilul a rămas în grija tatălui, care a investit sume considerabile în educația lui.
Grigore a studiat în marile școli ale Europei și a devenit cunoscut pentru inteligență, eleganță și spiritul său reformator. Era vorbitor de patru limbi străine și pasionat de artă și știință.
La 21 de ani s-a căsătorit cu Elencu Sturdza, fiica domnitorului Ioniță Sturdza. Au avut patru copii: Constantin, Ion, Alexandru și Catinca. Căsnicia s-a încheiat după zece ani, când Grigore s-a îndrăgostit de Ana Catargi, o tânără boieroaică măritată cu Ion Buhuș. Dragostea lor, considerată scandaloasă la vremea respectivă, l-a făcut pe Ghica să divorțeze și să se recăsătorească.
Ana i-a dăruit două fete, Aglaia și Natalia, dar fericirea lor a fost de scurtă durată. Într-o călătorie peste Prut, însărcinată, Ana s-a îmbolnăvit și a murit împreună cu copilul nou-născut. Moartea ei l-a marcat profund pe domnitor, care a devenit credincios și retras.
Mai târziu, la Paris, a cunoscut-o pe Eufrosina Leroy, o franțuzoaică rafinată, cu care a avut doi fii – Grigore și Ferdinand. Când a revenit la Iași ca domnitor, Eufrosina a locuit alături de el, dar fără statut oficial.
Domn al Moldovei și întemeietor de instituții
Grigore Alexandru Ghica a fost numit domn al Moldovei în 1849, după abdicarea lui Mihail Sturdza. Deși a cumpărat tronul cu sprijinul tatălui său, el a refuzat să impună taxe poporului pentru a-și recupera banii, spunând că „nu pune în spinarea poporului cheltuielile personale”.
În timpul domniei sale, Ghica a introdus reforme majore: a reorganizat Jandarmeria pe baze militare, a înființat Departamentul Lucrărilor Publice, a redus taxele vamale de la 12% la 5%, a înființat școli primare, secundare și superioare, introducând limba română ca limbă de predare, a creat Facultățile de Filosofie și Drept, a fondat ospicii, școli de chirurgie și moșit, precum și institute pentru sprijinirea copiilor abandonați, a desființat robia țiganilor boierești în 1855 și a introdus telegraful și libertatea presei.
Grigore Alexandru Ghica a fost un partizan convins al Unirii Principatelor, chiar dacă știa că acest ideal i-ar putea aduce pierderea tronului.
Exil, decădere și moarte
În 1853, în plin context al Războiului Crimeii, domnitorul s-a retras temporar la Mănăstirea Neamț, fiind afectat de o boală nervoasă. Cronicarul Manolachi Drăghici nota că „s-a cuprins vodă de o ipohondrie serioasă, ce i-au slăbit mintea de a nu mai putea domni”. După ocuparea Moldovei de către trupele rusești, Ghica s-a refugiat în Austria, revenind abia în 1854, pentru scurt timp.
Mazilit în 1856, a plecat în exil în Franța, stabilindu-se la Castelul du Mée. Departe de țară și izolat politic, a căzut într-o depresie severă. Pamfletele dușmanilor și refuzul lui Napoleon al III-lea de a-l primi în audiență l-au afectat profund. În seara de 4 august 1857, s-a sinucis cu un pistol, la un an după pierderea tronului.
A fost înmormântat în Franța, alături de Eufrosina Leroy, care i-a supraviețuit până în 1889.
(Andrei DÎSCĂ)
CITIȚI ȘI
