VIDEO | Un arbore matur din fața Hanului Trei Sarmale, sacrificat pentru lărgirea străzii Bucium. Muncitorii Conest l-ar putea reloca

Xpress
3 Min Read

Muncitorii Conest SA sapă zilnic în jurul unui copac aflat în fața Hanului Trei Sarmale, în loc să îl transplanteze într-o altă locație. În țările civilizate acest lucru este posibil, mai puțin la Iași. Lucrătorii au săpat adânc în jurul trunchiului și au secționat rădăcini groase, semn că arborele urmează să fie tăiat în bucăți pentru a face loc lărgirii carosabilului și reconfigurării accesului spre Șoseaua Bârnova. Intervenția ridică întrebări serioase privind respectarea legislației care protejează arborii din intravilan. ”O să îl tăiem, nu avem ce face, iar troița va fi mutată”, ne-a spus unul ditre ei.

VIDEO: Muncitorii sapă de zor la rădăcina copacului

În alte state europene, arborii maturi sunt tratați ca elemente valoroase ale patrimoniului natural urban. În orașe precum Viena, Berlin sau Lyon, copacii asemănători celui de pe Bucium sunt transplantați cu utilaje speciale, chiar dacă operațiunea este costisitoare. Tăierea este ultima soluție, aplicată doar în cazuri de risc major sau degradare ireversibilă. La Iași, transplantările sunt rare, dar nu imposibile.

Legea 24/2007 privind spațiile verzi stabilește clar că tăierea sau vătămarea arborilor este interzisă fără avizul autorităților competente. Textul legii prevede explicit că, cităm, „se interzice tăierea neautorizată sau vătămarea arborilor”. În același timp, Legea 97/2023 privind protecția arborilor remarcabili a înăsprit regulile pentru arborii maturi din intravilan. Pentru orice intervenție asupra unui arbore sănătos este necesară o evaluare preliminară, o documentație tehnică și un aviz al Gărzii Forestiere. Transplantarea este considerată măsură prioritară atunci când arborele poate fi salvat. Un copac de talia celui din fața Hanului Trei Sarmale ar necesita astfel de proceduri, iar tăierea nu poate fi decisă de executantul lucrării.

Conest SA, ca firmă de construcții, nu are dreptul de a decide singură scoaterea sau tăierea unui copac. În mod legal, este necesar un aviz emis de Primăria Iași, prin Serviciul Spații Verzi, pe baza unui proces verbal de constatare și a includerii intervenției în proiectul tehnic. Pentru arborii maturi este obligatoriu și avizul Gărzii Forestiere. Fără aceste documente, intervenția este ilegală, indiferent de natura lucrării. Amenzile pentru tăierea sau distrugerea arborilor din intravilan pornesc de la 5.000 de lei și pot ajunge la 25.000 de lei, iar în cazul afectării unor suprafețe mai mari, sancțiunile se pot ridica la 50.000 de lei. În plus, autoritățile pot impune plantări compensatorii, uneori în multiplu de cinci sau zece pentru fiecare arbore pierdut.

(Vlad Miria)

CITIȚI ȘI

Taxe mai mari în 2026 la Iași | Parcările, publicitatea stradală și birurile administrative se scumpesc

Share This Article
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *