Pe lângă interdicția de vânzare către cei ce nu au împlinit 18 ani a țigaretelor electronice sau altor dispozitive similare, un proiect de lege trecut recent de Parlament va stabili clar că elevii vor avea interdicție la fumat în școli, indiferent dacă vorbim despre produse care conțin tutun sau țigări electronice (cu sau fără nicotină). Ministerul Educației va trebui să stabilească, în următoarea perioadă, sancțiunile aplicabile elevilor care nu vor respecta interdicția.
Proiectul legislativ de față, prin care se modifică şi completează unele acte normative din domeniul produselor din tutun, stabilește, întâi de toate, că vânzarea țigărilor electronice prin automate sau către minori va fi interzisă. Proiectul a trecut recent de Parlament și merge acum la promulgarea președintelui țării.
Apoi, viitoarea lege instituie, pentru elevi, interdicția de a fuma în școli, indiferent dacă folosesc produse din tutun sau orice tip de țigări electronice.
Mai exact, în Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun va scrie că “se interzice pentru elevii din toate unitățile de învățământ fumatul, precum și utilizarea tuturor categoriilor de produse care conțin tutun, a țigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru țigaretele electronice și a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului”.