Vipera de stepă sau Vipera ursinii moldavica este o subspecie protejată a viperei ursinii, prezentă și în România, în zona Moldovei și a Deltei Dunării.
Ieșenii din grupul de Facebook „Codrii Iașilor” au fotografiat vipera chiar lângă Iași, pe 30 martie. Fotografia realizată a creat controverse pe Internet deoarece puțini o pot observa, șarpele fiind camuflat în desiș.
În Moldova, populații constante de vipere de stepă se găsesc în Valea lui David, Dealul lui Dumnezeu și în Ciriței. Se estimează un număr de aproximativ 1000-1500 de exemplare în aceste zone.
Valea lui David este un sit de importanță comunitară (SCI) desemnat în scopul protejării biodiversității și menținerii într-o stare de conservare favorabilă a florei spontane și faunei sălbatice, precum și a unor habitate naturale de interes comunitar aflate în arealul zonei protejate. Acesta este situat în nord-estul României, pe teritoriul județului Iași.
Aria naturală se află în partea central-estică a județului Iași, pe teritoriile administrative ale comunelor Lețcani, Miroslava, Rediu și Valea Lupului și este străbătută de drumul județean DJ248D care leagă satul Bogonos de Horlești.
Vipera Ursini Moldavica fotografiată lângă Iași. Voi puteți distinge șarpele din fotografie? FOTO
Leave a comment