Primul zbor non Schengen operat in Aeroportul Iasi i-a bulversat pe pasageri, obisnuiti cu controlul pasapoartelor

X Press
3 Min Read

Azi noapte s-a operat primul zbor non Schengen la Aeroportul Iasi. „La prima aterizare din Berlin de la 00.36 am intalnit pasageri derutati la sosiri, cu pasapoartele in mana, cautau locul unde se controleaza pasapoartele. Le-am explicat ca nu mai este necesar si ca sunt pasagerii primului zbor in care nu se mai efectueaza controlul la frontiera. Primul val de decolari si aterizari de dimineață a decurs foarte bine, fara probleme deosebite”, a precizat Romeo Vatra, directorul Aeroportului Iasi, pentru telem.ro.

Incepand de astazi cetățenii care călătoresc în statele din spațiul Schengen nu vor mai trebui să treacă prin controlul de frontieră. Concret, nu se vor mai opri la filtrele de control ale Poliției de Frontieră pentru a le fi verificate documentele de călătorie, aceștia urmând să meargă direct către porțile de îmbarcare. În sarcina pasagerilor nu va fi nicio obligație suplimentară.

Însă, polițiștii de frontieră vor fi în continuare prezenți în incinta aeroporturilor și vor efectua acțiuni polițienești punctuale și inopinate pentru a verifica identitatea și situația legală a persoanelor, dar și pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Acțiunile polițienești se vor efectua în baza unei analize de risc sau a unei suspiciuni rezonabile. Într-un astfel de caz, polițistul va putea face demersuri pentru a stabili identitatea persoanei și verificări în bazele de date operative. Polițiștii vor avea în dotare dispozitive mobile de control cu care vor efectua aceste verificări.

În situația în care suspiciunile nu se confirmă, persoana își poate continua călătoria. Dacă acestea se confirmă, persoanei i se va întrerupe călătoria și se vor aplica măsuri legale.

Persoanele urmărite general sau internațional vor fi reținute și predate autorităților competente, iar celor care se constată că au comis infracțiuni – dețin substanțe interzise, documente false sau falsificate, sunt migranți ilegali – li se vor întocmi actele premergătoare cercetării penale.

În ceea ce privește cetățenii români minori, ca și în cazul adulților, aceștia nu vor mai efectua controlul de frontieră și vor merge de asemenea direct către poarta de îmbarcare. Aceștia NU vor avea nevoie de niciun aviz suplimentar, putând să călătorească în spațiul Schengen cu aceleași documente ca și până în prezent.

Share This Article
Leave a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *