Cu ocazia „Zilei Mondiale a Sănătății”, Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași, în parteneriat cu Municipiul Iași, organizează pe 6 și 7 aprilie 2024 o Campanie de testare a memoriei, care se adresează cetățenilor de toate vârstele și care își propune să identifice factorii de risc individuali care predispun la apariția tulburărilor de memorie și să ofere consiliere de specialitate participanților la campanie.
La nivel mondial există o preocupare permanentă privind prevenția și diagnosticarea precoce a tulburărilor neurocognitive. De asemenea, se fac eforturi constante pentru menținerea integrării sociale și a calității vieții persoanelor predispuse la dezvoltarea acestor tulburări.
„Prin organizarea acestei campanii dorim să punem în practică acest deziderat, venind în mijlocul comunității, aproape de oameni. Astfel, ne dorim să reducem distanța și poate teama și nesiguranța care apar adesea atunci când ar trebui să solicităm ajutor pentru o tulburare de memorie”, a declarat dr. Cristina-Elena Dobre, managerul Institutului de Psihiatrie „Socola” Iași.
Participanții la campanie vor beneficia de testarea memoriei și, în funcție de rezultatul obținut, de consiliere privind prevenirea și gestionarea tulburărilor de memorie, precum și de informații și suport pentru cei care au în îngrijire persoane cu tulburări neurocognitive.
Aceste servicii vor fi oferite de echipele Institutului de Psihiatrie „Socola” Iași formate din medici psihiatri și psihologi, care îi vor sprijini pe participanți pe toată perioada desfășurării campaniei și, bineînțeles, ulterior, prin intermediul serviciilor medicale de specialitate disponibile în cadrul unității medicale iesene.
Campania se va derula în patru locații din municipiul Iași: Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, Esplanada Oancea (cartier Tătărași), Parcul Copou și Parcul Podu Roș, în perioada 6 – 7 aprilie 2024, în intervalul orar 11-17.
Ziua Mondială a Sănătății se celebrează în fiecare an, pe 7 aprilie, cu scopul de a promova beneficiile unei bune stări de sănătate atât din punct de vedere fizic, cât și psihic.