Actorul Florin PIersic a fost internat, joi, la Spitalul Foişor din Bucureşti ”cu o stare generală gravă, în urma unui sepsis cu punct de plecare de la nivelul unei proteze totale de genunchi”. Medicii fac investigaţii suplimentare pentru a decide paşii care vor fi urmaţi în continuare.
”În cursul zilei de astăzi, 09.05.2024, domnul Florin Piersic a fost transferat la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular Bucureşti. La momentul internării, pacientul, în vârstă de 88 ani, se prezintă cu o stare generală gravă în urma unui sepsis cu punct de plecare de la nivelul unei proteze totale de genunchi. Pacientul prezintă multiple patologii asociate, dintre care cea mai gravă este cea cardiacă”, au transmis, joi, oficialii unităţii medicale, într-un comunicat de presă.
Potrivit documentului citat, în prezenta se fac noi investigaţii.
”Vom efectua investigaţii de laborator şi imagistice în urma cărora vom stabili conduita terapeutică”, se mai arată în comunicat.
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi, la Spitalul Foişor din Bucureşti, pentru o intervenţie ortopedică, absolut necesară pentru îndepărtarea sursei de infecţie. Intervenţia nu este lipsită de riscuri, având în vedere situaţia sa medicală.