În această seară, un grav accident feroviar a avut loc în comuna Erbiceni, județul Iași, soldat cu moartea unei persoane și rănirea altor două. Din primele informații, un autoturism înmatriculat în Republica Moldova, în care se aflau trei persoane din Republica Moldova a fost lovit de un tren la o trecere de cale ferată fără bariere, semnalizată doar cu indicatorul Crucea Sfântului Andrei.
O victimă de sex masculin, în vârstă de 57 de ani a fost transportată la spital, șoferul în vârstă de 20 de ani, resuscitat, intubat a fost transportat la spital, iar o altă victimă, femeie de 53 de ani, pasageră spate nu a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarată decedată la fața locului.
Accidentul a fost anunțat prin intermediul SNUAU 112, iar apelul de urgență a fost preluat de Dispeceratul Integrat ISU – SMURD – SAJ Iași. La locul tragediei au fost mobilizate de urgență mai multe echipaje de intervenție: o autospecială de stingere cu apă și spumă dotată cu modul de descarcerare și acordare a primului ajutor, o autospecială de descarcerare, o ambulanță de prim ajutor calificat, o ambulanță de terapie intensivă mobilă, precum și un echipaj medical de la SAJ Iași.
La sosirea echipajelor de salvare, imaginea era dramatică: două persoane erau încarcerate în autoturismul grav avariat, iar a treia reușise să iasă singură din mașină. Șoferul, un bărbat, era inconștient, prins în habitaclu, în timp ce o femeie se afla blocată între autoturism și locomotiva trenului. Salvatorii au intervenit rapid pentru descarcerarea victimelor, iar medicii au început manevrele de resuscitare.
Din păcate, în ciuda eforturilor depuse, femeia a fost declarată decedată. Ceilalți doi ocupanți ai mașinii, inclusiv tânărul de 20 de ani au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Martorii spun că autoturismul nu ar fi oprit la trecerea la nivel cu calea ferată, iar trenul care circula cu viteză l-a izbit în plin, târându-l zeci de metri.
Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului. (Vlad Mirea)
CITIȚI ȘI
Ieșenii cei mai fericiți: coboară din bloc direct în magazinul Kaufland Miroslava VIDEO