Afaceriștii Dan și Raluca Fiterman vor să construiască o clădire futuristă în Copou, în locul unei case vechi din anul 1937. Proiectul prevede un imobil cu înălțimea maximă de 38 de metri, iar pentru asta afaceriștii cer Primăriei Iași schimbarea încadrării urbanistice. O dezbatere publică pe acest subiect va avea loc pe 2 februarie, la Primăria Iași. Terenul se află peste drum de Palatul Oștirii din Copou.
Familia Fiterman deține o parcelă în Copou, ocupată în prezent de o casă veche și două anexe, care ar putea fi transformată într-un șantier pentru o clădire nouă, mai înaltă decât ce există în zonă. Proprietarii terenului au depus o documentație prin care cer Primăriei Iași schimbarea încadrării urbanistice, astfel încât să poată ridica un imobil cu înălțimea maximă de 38 de metri.

Terenul se află pe Aleea Grigore Ghica Vodă nr. 4, în municipiul Iași, și are o suprafață totală de 1624 metri pătrați. În prezent, pe teren sunt trei construcții, ridicate în 1937, potrivit documentației. Prima este o locuință cu demisol și parter, cu o suprafață construită de 294 mp și o suprafață desfășurată de 307 mp. Pe aceeași parcelă mai există două anexe, una de 39 mp și alta de 85 mp. Toate aceste clădiri ar urma să fie demolate.
Clădirea nouă ar urma să aibă două subsoluri, parter și mai multe niveluri deasupra. Regimul de înălțime este indicat ca 2S+P+5E+6Er+7Er+Eth, adică două subsoluri, parter, cinci etaje, apoi etaje retrase și un etaj tehnic.
Pentru a putea construi la această scară, proprietarii cer întocmirea și aprobarea unui plan urbanistic zonal. Terenul este încadrat acum în UTR LC, subzona LC 2a, o zonă destinată locuințelor individuale și colective mici, cu regim redus de înălțime, în general P până la P+1 niveluri, cu construcții retrase de la aliniament. Prin PUZ, familia Fiterman cere trecerea terenului în U.T.R. 1, „echipamente publice de nivel rezidențial”. Odată cu această schimbare, sunt propuși indicatori urbanistici mai permisivi: POT maxim 40% și CUT maxim 3,00.
Accesul către amplasament se poate face din două direcții. Documentația indică strada Mihai Costachescu, o arteră cu câte o bandă pe sens și un profil transversal de aproximativ 8 metri, cu trotuare pe ambele părți. Este menționat și bulevardul Carol I, arteră cu două benzi pe sens, dintre care câte una pe sens este destinată circulației tramvaielor, tot cu trotuare pe ambele părți.

Terenul se află în perimetrul ansamblului „Centru istoric și Curtea Domnească” și în apropierea unor obiective incluse în Lista Monumentelor Istorice, precum „Casa Kamner” și „Cazarma Copou”. În fața amplasamentului este menționat și „Monumentul Eroilor Regimentul 15 Infanterie Războieni”, despre care documentația precizează că nu se regăsește în lista monumentelor.
Afaceriștii au inclus și un calendar estimativ pentru derularea proiectului. Prima etapă, care cuprinde obținerea certificatului de urbanism, întocmirea documentației pentru autorizare, studiile și avizele, precum și obținerea autorizației de construire, este estimată între aprilie 2026 și iunie 2026. A doua etapă, cea a lucrărilor efective, este planificată din august 2026 până în martie 2028 și include sistematizarea terenului, amenajările, realizarea aleilor carosabile din interior, echiparea tehnico-edilitară și racordarea la utilități. Ultima etapă, recepția și darea în funcțiune, este estimată între aprilie 2028 și iunie 2028.
Toate costurile legate de proiectare, amenajarea terenului, extinderea rețelelor edilitare și racordarea amplasamentului la utilități ar urma să fie suportate de beneficiar. În schimb, costurile suportate de autoritățile publice locale sunt menționate ca fiind cele legate de modernizarea tramei stradale a străzii Grigore Ghica Vodă.
Cine sunt Dan și Raluca Fiterman
Familia Fiterman este una dintre cele mai cunoscute din mediul de afaceri din Iași. Grupul controlat de familie s-a dezvoltat în mai multe domenii, de la industria farmaceutică la sănătate privată și investiții imobiliare.
Conform unor clasamente locale, activele controlate de familia Fiterman sunt evaluate la sute de milioane de euro. Unele estimări de piață au plasat valoarea întregului grup în jurul a 300 de milioane de euro, luând în calcul afacerile farmaceutice, serviciile medicale, investițiile imobiliare și alte proprietăți. (Anton Farcaș)
CITIȚI ȘI
VIDEO | Frații Panainte au început construcția hotelului cu 102 camere, lângă Hanul Trei Sarmale
