ATENȚIE! Hoți de buzunare prin mijloacele de transport CTP. Cum vă puteți feri de aceștia

X Press
4 Min Read

La data de 23 aprilie a.c, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Iași au fost sesizați în scris de către o femeie, în vârstă de 59 de ani, din municipiul Iași cu privire la faptul că i-au fost sustrase mai multe bunuri.

Din cercetări a rezultat că, în aceeași zi, în timp ce aceasta se deplasa în municipiul Iași cu un mijloc de transport în comun, persoane necunoscute i-ar fi sustras, din buzunarul exterior al hainei, telefonul mobil, un card bancar, precum și alte bunuri.

Cercetările continuă în vederea identificării autorilor, stabilirii întregii situații de fapt și pentru luarea măsurilor legale care se impun.

*

Pentru a evita să deveniţi victime ale infracţiunii de furt din buzunare, genţi, Inspectoratul de Poliție Județean Iași aduce în atenție câteva recomandări cu caracter preventiv:

• nu purtaţi portofelul în buzunarul din spate al pantalonilor;
• nu purtaţi bani sau valori în buzunarele laterale ale hainelor, paltoanelor sau gecilor, acestea fiind locurile cele mai vulnerabile şi cel mai des vizitate de către hoti;
• păstraţi portofelul şi banii în buzunarul interior şi asiguraţi-l cu nasturi sau fermoar un buzunar bine asigurat – descurajează hoţii;
• dacă transportaţi o sumă importantă de bani, evitaţi locurile aglomerate şi rugaţi o persoană de încredere să vă insoţească;
• mare atenţie la persoanele pe care le vedeti des în preajma dumneavoastră în piaţă şi magazine;
• ţineţi geanta în faţă, protejând-o cu mâna;
• acordaţi o mai mare atenţie poşetei decât plaselor de cumpărături; siguranţa poşetei să fie o grijă permanentă pentru dumneavoastră; când faceţi diferite plăţi sau cumpărături nu scoateţi tot teancul de bani ci numai suma care trebuie;
• dacă staţi la o coadă priviţi cu atenţie celelalte persoane; dacă simtiţi că asupra dumneavoastră se face pressing la coadă în magazine sau că cineva s-a instalat în faţa dumneavoastră şi v-a acoperit vederea, verificaţi imediat geanta şi locul unde tineţi portofelul;
• urmăriţi cu atenţie persoanele care transportă ca din întâmplare obiecte de îmbrăcăminte sau plase goale pe mână; un hoţ se foloseşte de astfel de obiecte când operează ca să-şi ascundă mâna de privirile străine;
• nu vă lăsaţi atras în locurile dosnice pentru a cumpăra ceva de ocazie, oricât de avantajos vi s-ar părea;
• în spaţii aglomerate (pieţe, gări, magazine) fiţi mai vigilenţi ca de obicei;
• când vă aflaţi într-un mijloc de transport în comun şi vă simţiţi înconjurat, schimbaţi-vă imediat locul;
• aveţi grijă la folosirea cardurilor; există riscul să fiţi urmărit şi să vă fie sustrasă suma de bani;
• reţineţi cât mai multe amânunte care ar putea conduce la identificarea şi prinderea autorilor de către poliţişti;
• nu ezitaţi să luaţi atitudine atunci când sunteţi martorul unei infracţiuni.

FOARTE IMPORTANT!
În situaţia în care deveniţi victima unei infracţiuni de furt din buzunare, anunțați cea mai apropiată unitate de poliție sau sunați la numărul unic de urgenţă 112!

TAGGED: ,
Share This Article
Leave a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *