Premierul Marcel Ciolacu și-a anulat vizita la Iași de miercuri, 24 ianuarie. Lideril PSD a anunțat in seara aceasta, marți 22 ianuarie, că nu va onora invitația de miercuri. Totuși, surse din cadrul partidului au precizat că nu ar fi exclusă o surpriză din partea premierului. Așadar, preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, liderul PNL, va fi cea mai înaltă oficialitate la manifestările caree vor fi organizate în oraş de Ziua Unirii.
La Iaşi și-au anunțat prezența liderul USR Cătălin Drulă, cel al PMP Cristian Diaconescu, preşedintele formaţiunii Forţa Dreptei – Ludovic Orban şi liderul AUR George Simion.
Prefectul de Iaşi Bogdan Cojocaru a anunţat vineri, că Ziua Unirii Principatelor Române va fi marcată la Iaşi printr-o ceremonie militară şi religioasă ce va fi organizată în Piaţa Unirii, începând cu ora 11.
Programul va mai cuprinde un concert de muzică populară, depuneri de coroane la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, discursurile oficiale, dar şi prinderea celor prezenţi în Hora Unirii.
”Invităm toţi ieşenii, într-o zi plină de semnificaţie şi istorie, la o serie de manifestări pregătite pentru a marca aşa cum se cuvine Ziua Unirii Principatelor Române. Se împlinesc 165 de ani de la înfăptuirea unirii şi ne dorim să sărbătorim împreună acest moment deosebit de important pentru Iaşi şi România”, a afirmat prefectul Iaşiului, Bogdan Cojocaru.
În cadrul ceremoniei militare vor participa militari şi angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne, de la Brigada 15 Mecanizată, Batalionul 151 Infanterie, Batalionul 53 Comando ”Smaranda Brăescu” Bacău, Inspectoratul de Jandarmi Judetean Iaşi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Iaşi, Colegiul Liceal Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc şi Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi ”Petru Rareş Fălticeni”.
Peste 330 de militari din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne vor defila pe strada Cuza Vodă. ”În funcţie de condiţiile meteorologice, ne dorim ca parada să fie completată cu un survol al unor elicoptere ale Ministerului Apărării Naţionale”, a adăugat prefectul de Iaşi. (Vlad MIRIA)
Breaking News: Premierul Ciolacu și-a anulat vizita la Iași pe 24 ianuarie
Leave a comment