Ce se întâmplă cu clubul sportiv al Primăriei Iași? Funcția de director devine temporară în urma scandalurilor din trecut

Xpress
8 Min Read

Clubul Sportiv Municipal Iași 2020 revine în centrul atenției publice. În ședința Consiliului Local de astăzi, aleșii vor decide modificarea regulamentului de organizare și funcționare, o schimbare care va permite declanșarea concursului pentru funcția de director, anunțat încă din vară, dar blocat de conflictele politice din Primărie.

Decizia vine după luni intense pentru clubul sportiv, marcat de dispute interne, un audit controversat, disputele dintre primarul Mihai Chirica și viceprimarul Daniel Juravle și demiterea fostului director interimar, Iustin-Gheorghe Jalaboi.

Dar cine va fi noul director al Clubului?. ”Eu aș fi bucuros să se înscrie chiar și 100 de candidați. De concurs se va ocupa strict clubul, chiar de zilele următoare”, a precizat Mihai Liviu Gavril, președintele consiliului de administrație al Clubului.

Regulamentul clubului se schimbă. Contractul directorului poate fi limitat la trei ani

Consiliul de Administrație al CSM Iași 2020 a adoptat Hotărârea nr. 3 din 19 noiembrie 2025, prin care s-au aprobat mai multe modificări la Regulamentul de Organizare și Funcționare. Documentul prevede că funcția de director se ocupă prin concurs, cu contract pe perioadă nedeterminată, conform Codului Muncii. Totuși, Consiliul Local poate decide un contract pe durată determinată de maximum trei ani, justificat prin proiecte sau programe limitate în timp.

Această prevedere este una dintre cele mai sensibile. Deși legea stabilește că un post de conducere într-o instituție publică se ocupă pe perioadă nedeterminată, Consiliul de Administrație a deschis posibilitatea ca mandatul directorului să fie limitat în timp.
Au fost aprobate și amendamentele depuse de Eduard Boz. Acestea introduc o probă de aptitudini pentru sportivii care vor să fie legitimați la secțiile ce funcționează în regim de trial și stabilesc componența comisiei care va negocia contractele sportivilor. La discuțiile cu sportivii vor participa directorul, un membru al Consiliului de Administrație și un reprezentant din staff-ul tehnic, altul decât antrenorul, cu un secretar care va redacta documentele.

Scandalul din vară. O ședință de patru ore, abțineri în lanț și conflict deschis între Chirica și Juravle
Schimbarea regulamentului este, însă, doar cel mai recent episod dintr-o serie de tensiuni care au început în vară. În iulie, primarul Mihai Chirica a încercat să obțină aprobarea pentru organizarea unui concurs public pentru funcția de director. Proiectul a fost respins după o ședință tensionată de patru ore.

Primarul a părăsit sala în timpul dezbaterilor, iar consilierii PNL – propriul său partid – s-au abținut sau nu au votat. Printre aceștia au fost Daniel Juravle, viceprimar, și Eduard Boz. De asemenea, chiar și consilierulul local PMP Cosmin Marcovici, apropiat al consilierului personal al primarului, Petrică Movilă, s-a abținut și el.

Votul final a fost blocat: 10 pentru, 10 împotrivă sau abțineri, iar 2 consilieri nu au votat. Proiectul a picat.
În centrul conflictului se afla demiterea lui Iustin Jalaboi din funcția de director interimar și auditul intern de 23 de pagini comandat de primar, în urma căruia Chirica a anunțat în plen intenția de a depune o plângere penală. Auditul semnala „nereguli grave” în gestionarea fondurilor, în special în zona Esports și la echipa feminină de handbal.

Episodul Esports: prejudiciu de aproape un milion de dolari și un eveniment de 8 milioane de euro

Campionatul Mondial de Esports organizat la Iași în 2023 rămâne cel mai controversat proiect derulat sub umbrela CSM Iași 2020. Curtea de Conturi a României a înaintat o sesizare penală către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, vizând infracțiunea de delapidare. Potrivit auditorilor, prejudiciul estimat este de 979.000 de dolari și 356.306 lei. Totuși, Curtea de Conturi a notificat Clubul să ”repare” erorile găsite în urma controlului.

Sesizarea a fost formulată după controlul efectuat de Camera de Conturi Iași la CSM 2020, structura Primăriei care a gestionat întregul proiect. Auditorii au identificat nereguli în achiziționarea biletelor de avion și în contractarea serviciilor de cazare și masă pentru participanți. În urma verificărilor au fost aplicate amenzi și au fost dispuse măsuri de conformare.

Evenimentul, care a inclus și festivalul Digital Throne, a avut un buget total de aproximativ 8 milioane de euro din fonduri publice. Rezultatul financiar a fost mult sub așteptări. Deși organizatorii estimau încasări de 10 milioane de lei din bilete, suma reală nu a depășit 2 milioane de lei.

Pentru concertele finale, organizate între 1 și 3 septembrie 2023, s-au cheltuit peste 5 milioane de lei doar pentru artiști. Cea mai mare parte a banilor a mers către DJ-ul olandez Armin Van Buuren și către Tujamo, pentru care CSM Iași 2020 a plătit 2,5 milioane de lei, echivalentul a 500.000 de euro.

Anunțarea lui Armin Van Buuren abia pe 22 august, pentru un concert programat pe 1 septembrie, a limitat perioada de promovare, ceea ce a afectat semnificativ vânzările de bilete. Conform evaluării Curții de Conturi, proiectul a fost un eșec atât din punct de vedere financiar, cât și din punctul de vedere al expunerii internaționale a Iașiului.

Cazul Jalaboi și revenirea acestuia în spațiul public ca profesor universitar asociat

În septembrie, numele lui Iustin-Gheorghe Jalaboi a apărut din nou în atenția publică, de data aceasta în lista cadrelor asociate la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași pentru anul universitar 2025–2026. Jalaboi predă la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, în calitate de doctorand, în baza obligațiilor prevăzute în contractul de studii.

El a declarat că orele pe care le ține derivă din statutul său academic și a precizat că nu cunoaște detaliile „neregulilor grave” semnalate în audit, dar este dispus să discute fiecare acuzație punctual.

Pe lista cadrelor asociate au apărut atunci și viceprimarul Daniel Juravle – profesor asociat din 2019, potrivit propriului CV – și Mihai Iulian Necula, preot și practician în insolvență, soțul viceprimarului PSD Roxana Necula.

Demiterea lui Jalaboi a adâncit pe moment ruptura politică dintre primarul Chirica și viceprimarul Juravle. Surse din administrație susțineau în vară că relația dintre cei doi s-a deteriorat vizibil după acest episod. Imediat, Juravle a fost văzut în aceeași perioadă apropiindu-se de USR, partid cu 6 consilieri în CL, la fel ca PSD. Totuși, în urmă cu două săptămâni, când Chirica a plecat în concediu, el l-a lăsat ”la butoane” pe Juravle. (Anton Farcaș)

CITIȚI ȘI

Pierde Chirica controlul majorității în CL? Clubul CSM 2020 a devenit o bombă cu ceas

Share This Article
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *