Compania aviatică Eurowings renunță la cursele din Iași după numai o lună de când “a aterizat” la noi

X Press
1 Min Read

Anunțată cu fast la Iași, compania germană Eurowings nu a “făcut mulți purici”. După numai o lună de când a “aterizat” la Iași si a anunțat noi curse spre Germania, compania a revenit asupra deciziei. Reprezentanții  au notificat astăzi Aeroportul Iași că va renunța la cursele de la Iași.

“Decizia de a deschide și închide zboruri apartine companiei aeriene, în funcție de planurile de dezvoltare operatională și de rentabilitatea rutelor. Eurowings nu va mai efectua zboruri din Iasi spre Stutgart și Duseldorf din cauza cererii foarte reduse pe aceste rute. Nu ascund faptul ca suntem dezamăgiți de decizie, dar intelegem rațiunea ei pur economică. Din septembrie, alte două companii au anunțat deschiderea de noi curse pe Iasi – Animawings către București cu 9 zboruri pe saptamana și Fly Lili către Munchen, 4 zboruri pe săptămână”, a precizat Romeo Vatră, directorul Aeroportului Iași.
Eurowings este operatorul low-cost al grupului Lufthansa și anunțase că începând cu data de 3 mai 2024, zborurile vor fi operate în zilele de luni și vineri.

Share This Article
Leave a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *