Credeați că ieșenii nu-și permit vacanțe în Dubai? Cererea a explodat! Iată una dintre oferte

Xpress
2 Min Read
FOTO: Mulți ieșeni ar agrea să plece în Dubai, la sfârșitul anului

Iașul se conectează pentru prima dată direct cu una dintre cele mai spectaculoase destinații ale lumii: Dubai. Începând cu 19 septembrie 2025, Aeroportul Internațional Iași va introduce un zbor direct către Emiratele Arabe Unite, operat de compania Flydubai – o premieră pentru nord-estul țării.

Este primul transportator din zona Golfului care leagă direct regiunea Moldovei de una dintre cele mai importante platforme economice, turistice și logistice din lume. Anunțul a stârnit un val de entuziasm în rândul ieșenilor, iar agențiile de turism locale au reacționat imediat.

Una dintre agențiile de turism din Iași a lansat o ofertă iar anunțul a reușit să atragă, în doar câteva zile, sute de reacții online – peste 800 de aprecieri și zeci de întrebări de la persoane interesate de noile posibilități de vacanță. Printre cele mai frecvente întrebări: dacă este necesar pașaportul pentru a călători în Dubai. Răspunsul a fost clar: „Da, aveți nevoie de pașaport valabil minim 6 luni de la data întoarcerii în țară”, au transmis reprezentanții agenției.

Pentru cei care visează la o escapadă în inima deșertului, agenția propune un pachet complet:
🔹 Preț începând de la 595 euro/persoană
🔹 7 nopți cazare la hotel de 4 stele
🔹 Mic dejun inclus
🔹 Transferuri aeroport-hotel-aeroport
🔹 Zbor dus-întors din Iași

„Suntem încântați să anunțăm noul zbor direct Iași – Dubai, destinația perfectă pentru vacanțe de neuitat, shopping de top și experiențe de lux în inima deșertului!”, se arată în anunțul agenției. (Vlad Mirea)

CITIȚI ȘI

Chirica a plecat în Turcia fără telefonul mobil, ridicat de procurori în timpul perchezițiilor

Ieșenii vor zbura la Dubai cu avionul care a speriat o lume întreagă: Boeing 737 MAX

Brigada de ATV-uri a magnatului Tolea: Iurcu era băut când a murit sâmbătă, într-o râpă din Dobrovăț

În competiția cu Palas, noul Mall Moldova are primul pas greșit: închide parcarea suspendată din cauza înfiltrațiilor cu apă

Share This Article
Leave a Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *