Două familii sociale rămase pe drumuri după incendiul din centrul Iașului vor fi mutate de Primărie

Xpress
3 Min Read

Primăria Municipiului Iași a inițiat un proiect de hotărâre pentru sprijinirea celor două familii ale căror locuințe sociale au fost distruse în incendiul produs pe 7 octombrie 2025, în imobilul situat pe strada Cuza Vodă nr. 1, o clădire monument istoric, construită în jurul anului 1900.

Incendiul a izbucnit într-unul dintre spațiile private din imobil, afectând și locuințele aflate în administrarea Direcției Fond Locativ a Primăriei. Potrivit procesului-verbal al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași (nr. 1820 din 07.10.2025), flăcările au deteriorat grav structura, iar locuințele municipale au devenit inutilizabile. Chiriașii nu au avut timp să își evacueze bunurile și s-au adăpostit temporar la rude și prieteni.

Comisia socială constituită în baza Legii nr. 114/1996 s-a întrunit pe 15 octombrie și a analizat situația. Membrii comisiei au propus recazarea familiilor afectate în două locuințe disponibile din fondul locativ de stat. Astfel,

Familia Adrian-Cristinel și Petronela N. va fi mutată într-un apartament situat pe Aleea Mușatini nr. 8, bl. A20, etaj 9, iar Lenuța B. va fi mutată într-o locuință de pe str. Luca Arbore nr. 20-24, bl. 511, parter. În același timp, comisia a propus scoaterea din circuitul locativ a locuințelor din imobilul de pe Cuza Vodă nr. 1, care nu mai pot fi folosite. Prin același proiect de hotărâre se revocă și o atribuire anterioară, aprobată prin HCL 169 din 28 aprilie 2025, către familia Grosu Cătălin și Roxana.

Proiectul este susținut de primarul Mihai Chirica și semnat de directorul Direcției Fond Locativ, Cristina Petronela Bălan, și de șeful Serviciului Evidență Solicitări Locative, Corina Sârbu. Documentele prevăd și includerea de urgență a proiectului pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Local Iași din 17 octombrie 2025.„Apreciem că proiectul este legal, necesar și oportun pentru a fi înaintat spre aprobare Consiliului Local Iași”, se arată în raportul Direcției Fond Locativ.

Imobilul de pe Cuza Vodă nr. 1, aflat pe lista monumentelor istorice, includea spații comerciale la parter și locuințe municipale la etaj. Clădirea urmează să fie expertizată tehnic pentru a se stabili dacă mai poate fi reparată sau va fi exclusă definitiv din fondul locativ de stat. (Anton Farcaș)

CITITI ȘI

Flăcări în Piața Unirii, la o clădire cu locuințe sociale. Viceprimarul Roxana Necula: „Primăria se mobilizează, îi vom ajuta pe toți cei afectați”

Deschiderea unei singure creșe, cea din Bucium, a dat peste cap organigrama Primăriei Iași

Blocul Comat din Dacia s-a „prăbușit” la vot! Ședință cu scântei în Consiliul Local: USR și CURAJ au întors armele

Share This Article
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *