Un incident tragic a avut loc în localitatea Valea Lupului, de lângă municipiul Iași, unde un bărbat în vârstă de 41 de ani, tată a trei copii, a fost găsit spânzurat în propriul apartament. Descoperirea șocantă a fost făcută în cursul zilei de marți, iar autoritățile au fost alertate imediat prin apel la numărul unic de urgență 112.
Potrivit primelor informații, bărbatul și-ar fi pus capăt zilelor folosind o funie legată de o bară de fitness destinată tracțiunilor, montată în locuință. La fața locului a fost trimis un echipaj medical, însă echipajul de ambulanță nu a mai putut face altceva decât să constate decesul, trupul fiind găsit în stop cardio-respirator, fără semne vitale.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, procedură standard în astfel de cazuri, și urmează să stabilească împrejurările exacte în care a survenit moartea bărbatului. (Vlad Mirea)
CITIȚI ȘI