EXCLUSIV Iașul funcționează doar cu banii de la bănci I Primăria Iași vrea al cincilea credit în doi ani I Banii, pentru încălzirea orașului

Xpress
6 Min Read

Primăria Municipiului Iași continuă să trăiască pe datorie. După o serie de patru împrumuturi semnate în ultimii doi ani, administrația locală pregătește acum al cincilea credit, în valoare de 130 de milioane de lei, destinat achiziției gazelor naturale pentru sezonul rece 2025–2026.

Administrația locală a convocat o ședință extraordinară a Consiliului Local pentru vineri, 17 octombrie 2025, la ora 14.00, în care urmează să fie supus votului un nou împrumut în valoare de 130 de milioane de lei. Suma urmează să fie folosită pentru achiziția combustibilului necesar producerii energiei termice în sezonul rece 2025–2026.

Potrivit Dispoziției nr. 921/13.10.2025, semnată de primarul Mihai Chirica și secretarul general Denisa Ionașcu, ședința are caracter de urgență. Proiectul de hotărâre, redactat de Direcția Generală Economică și de Finanțe Publice Locale, prevede contractarea unei finanțări rambursabile interne, cu o maturitate de șase ani, destinată exclusiv achiziției de gaze naturale și altor materiale necesare funcționării sistemului centralizat de termoficare.

În documente se invocă Ordonanța de Urgență nr. 54/09.10.2025, care permite autorităților locale să contracteze credite pentru asigurarea energiei termice, fără ca acestea să fie incluse în plafonul de îndatorare. În justificarea transmisă consilierilor se arată că Iașul are nevoie de 349.069 MWh de gaze naturale pentru perioada noiembrie 2025 – martie 2026, iar finanțarea este necesară pentru evitarea întreruperii serviciului public de termoficare.

Serviciul de termoficare este gestionat direct de municipalitate, după retragerea operatorului privat Veolia Energie Iași. În prezent, sistemul centralizat deservește peste 23.000 de apartamente și 2.728 de puncte de consum, printre care instituții publice, școli, spitale și unități militare. Energia termică este produsă în principal la CET I, care funcționează pe gaze naturale, în timp ce CET II Holboca, vechea centrală pe huilă și păcură, este în conservare și urmează să fie închisă complet până la finalul anului, conform legislației privind eliminarea capacităților energetice pe bază de cărbune.

Rapoartele Direcției Economice arată că gradul actual de îndatorare al Municipiului Iași este de 6,86%, iar după contractarea noului credit va urca la aproximativ 17%, rămânând sub plafonul maxim legal de 30%. Documentul este semnat de directorul general DGEFPL Carmen Cazuc, directorul executiv DGEFPL Maria Andrieseu, șeful Serviciului Buget Raluca Cojocariu, directorul Direcției Tehnice Viorica Bostan și șeful Serviciului Utilități Publice, Delia Muntean.

„Adoptarea promptă a hotărârii privind contractarea finanțării rambursabile reprezintă o măsură de eliminare a riscurilor pe care le implică lipsa fondurilor pentru susținerea cheltuielilor activității de termie”, se arată în raportul transmis consilierilor locali.

Pe lângă acest împrumut, ședința extraordinară mai include și o rectificare bugetară de 20,7 milioane de lei, bani redistribuiți din creditele interne aferente anului 2026. Suma a fost retrasă din bugetul destinat Stadionului Municipal Iași și redirecționată către lucrările de modernizare a Bulevardului Poitiers și Șoselei Bucium, pentru a evita penalitățile aplicate sumelor neutilizate până la 31 decembrie 2025.

„Necesitatea rectificării bugetare este justificată de obligația utilizării sumelor autorizate și de accelerarea lucrărilor la proiectele aflate în execuție”, se menționează în raportul Direcției Economice.

Potrivit actelor anexate proiectului, finanțarea de 130 de milioane de lei va fi contractată de la o instituție bancară, în urma unei proceduri publice de selecție, iar primarul Mihai Chirica va fi împuternicit să negocieze și să semneze contractul de împrumut.

După finalizarea lucrărilor și achizițiilor aferente sezonului rece, drumul banilor va fi transparentizat prin rapoarte trimestriale privind gradul de îndatorare și serviciul datoriei publice, documente care vor fi publicate pe site-ul municipalității.

Iașul, tot mai dependent de credite

În ultimul deceniu, Primăria Iași a apelat constant la împrumuturi pentru a acoperi lipsurile bugetare și pentru a menține în funcțiune sistemul centralizat de termoficare. După creditele externe cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, contractate în 2007 și 2018 pentru modernizarea infrastructurii și a transportului public, administrația locală a deschis în ultimii ani mai multe linii de finanțare interne.

În 2020, Iașul a contractat un credit de 80 de milioane de lei pentru cofinanțarea proiectelor europene, iar în 2021 un altul, de 50 de milioane de lei, destinat achiziției de autobuze electrice și modernizării iluminatului public. Din 2023, aproape fiecare an a adus un nou împrumut pentru termoficare: 200 de milioane de lei pentru sezonul rece 2023–2024, 145 de milioane pentru iarna 2024–2025, iar acum 130 de milioane pentru perioada 2025–2026. În paralel, un credit de 150 de milioane de lei a fost semnat în 2024 pentru modernizarea Stadionului Municipal, a Bulevardului Poitiers și a Șoselei Bucium.

Datele din rapoartele Direcției Economice arată că, în ultimii zece ani, Primăria Iași a contractat credite totale de peste un miliard de lei, dintre care mai mult de două treimi au fost direcționate către sistemul centralizat de încălzire. (Vlad Mirea)

CITIȚI ȘI

În plină criză bugetară, Primăria Iași direcționează milioane către biserici. Elevii de nota 10 au primit doar câte 2000 de lei

Primăria Iași vrea 30 de milioane de euro pentru mutarea liniei de tramvai pe Sf. Lazăr. Traficul din centru, blocat până în 2029

Iată miza din spatele schimbării prefectului Iașului: Antoci vrea în Parlament dar țintește și Primăria Iași

Share This Article
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *