Fierbe Opera din Iași. Iată cine vrea locul managerului Fermeșanu. ”Ministerul Culturii vrea un om docil”

Xpress
4 Min Read

Opera Națională Română din Iași, instituția care anul trecut a fost desemnată de Uniunea Criticilor, Redactorilor și Realizatorilor Muzicali drept deținătoarea celei mai bune stagiuni lirice din țară, traversează zile de tensiune. Concursul pentru postul de manager, organizat de Ministerul Culturii, a fost clătinat de controverse după ce actualul director, Andrei Fermeșanu, considerat favorit, ar fi fost respins cu rea voință, încă din etapa de analiză a dosarelor.

Blocarea candidaturii lui Fermeșanu, justificată prin erori tehnice – unele litere din planul său de management ar fi apărut stâlcite după procesarea pe calculator – a provocat confuzie în rândul artiștilor. Totuși, surse din cadrul instituției ne-au precizat că, dincolo de procedură, în spate s-ar afla o miză uriașă: peste 80 de milioane de euro pentru construirea unui nou sediu al Operei din Iași. Aceleași surse din mediul cultural afirmă că persoane din conducerea Ministerului Culturii ar dori ca fondurile să fie administrate de o persoană „docilă”, recunoscătoare pentru sprijinul politic ce i-ar asigura mandatul. De asemenea, alte voci spun că este posibil ca acest concurs să fie suspendat pentru vicii de procedură, însă nu a parvenit nimic oficial în acest sens, de la Ministerul Culturii.

FOTO: Actualul mamager și tenor, Andrei Fermeșanu
FOTO: Actualul manager și tenor, Andrei Fermeșanu

Cine a rămas în cursă pentru funcia de manager al Operei Naționale Iași

După analiza dosarelor, trei candidați au rămas validați în competiție:
• Morel Marius Negru – violonist, fost director artistic și director adjunct al Operei;
• Vasilica Stoiciu-Frunză – muzician și consultant artistic, fost cadru asociat și în prezent conferențiar la Universitatea Națională de Arte „George Enescu”;
• Alexandru-Radu Petrescu – conferențiar universitar la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași.

Favorit pentru preluarea funcției ar fi Vasilica Stoiciu-Frunză, însă este pensionară

Născută la Bicaz, în 1960, Vasilica Stoiciu-Frunză ”are o carieră construită pe trei direcții: organizare artistică la Opera din Iași, activitate ca pianist colaborativ și muncă didactică” – Uniunea Criticilor o descrie drept „un muzician cu idei novatoare și un portofoliu de evenimente de anvergură”.

FOTO: Vasilica Stoiciu-Frunză
FOTO: Vasilica Stoiciu-Frunză

Între 1990 și 2012 a fost consultant artistic la Opera ieșeană, iar în paralel a activat în mediul universitar, evoluând de la statutul de cadru asociat la cel de conferențiar universitar. Este doctor în muzică și deține un master în „Management și antreprenoriat artistic”.

Alexandru-Radu Petrescu – conferențiar doctor 

Născut în 1971, Alexandru-Radu Petrescu este conferențiar universitar la UNAGE Iași, unde predă din 2012. Doctor în teatru, cu o teză despre regia de teatru muzical, Petrescu are experiență atât pe scenă, cât și în mediul universitar.

A fost solist vocal la Opera Națională Română din Iași, dar și pe scenele Operelor din Constanța, Brașov și Craiova, interpretând roluri din Verdi, Puccini, Mozart, Bizet sau Rossini. Cariera sa artistică l-a purtat și în Germania, Austria, Italia, Elveția și Republica Moldova.

În paralel cu activitatea scenică, a predat ca lector universitar și cadru asociat, iar din 2012 este conferențiar. Este autor de volume și articole de specialitate, coordonator de proiecte de creație artistică, organizator de festivaluri și concursuri. De asemenea, a fost director de festival și face parte din colegiul redacțional al revistei Expres cultural. (Anton Farcaș)

CITIȚI ȘI

EXCLUSIV Universitatea „Cuza”, prinsă în jocuri politice. Jalaboi, demis de la Clubul Sportiv al Primăriei, ajunge la catedra FEAA

Iașul câștigă un spațiu verde de 50 de hectare la Cetățuia. Proiect unic pentru Iași, aprobat în unanimitate

118.800 de euro pentru chirie: o instituție din Iași costă statul 3.300 euro pe lună. Iată care este aceasta

Share This Article
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *