Etapa de proiectare pentru lotul 1D Joseni–Ditrău al Autostrada A8 a început astăzi. Asocierea de constructori din România și Bulgaria are la dispoziție 10 luni pentru realizarea proiectului tehnic.
Lotul 1D face parte din secțiunea II Miercurea Nirajului–Leghin și traversează județul Harghita. Durata totală a contractului este de 34 de luni. Zece luni sunt alocate proiectării, iar 24 de luni execuției.
Antreprenorul a început deja lucrările pregătitoare în teren. În zona localităților Joseni și Lăzarea au fost mobilizate trei instalații de foraj pentru studii geotehnice, în condiții meteo dificile.

Lotul Joseni–Ditrău are o lungime de 14,4 kilometri. Proiectul include 21 de pasaje și viaducte, dintre care trei ecoducte pentru asigurarea permeabilității faunei. Este prevăzut un nod rutier la Ditrău și o descărcare provizorie spre lotul următor, 2A Ditrău–Grințieș, astfel încât tronsonul să poată funcționa independent.
Ministerul Transporturilor anunță că din luna martie va începe proiectarea pentru alți 64 de kilometri ai secțiunii de munte a Autostrăzii A8. Contractele pentru proiectare și execuție au fost semnate în toamna anului trecut.
„Marcăm un nou pas pentru o investiție prioritară. Proiectarea a început, iar mobilizarea din teren arată angajamentul constructorului”, a declarat Ciprian Constantin Șerban, ministrul Transporturilor și Infrastructurii. (Anton Farcaș)
CITIȚI ȘI
