După două zile în care temperaturile și aerul mai aspru ne vor aduce aminte că suntem în luna decembrie, din începutul săptămânii viitoare intrăm în cel mai amplu interval cu temperaturi pozitive de după 20 noiembrie. Practic, următoarele două zile, ce aduc un episod de iarnă severă în Balcani, reprezintă finalul unui episod dinamic relevant cu condiții de iarnă la nivel continental ce a debutat din utlima decadă a lunii noiembrie. Un episod dinamic ce ne-a adus pentru anumite intervale de timp mai peste tot în Europa cam cum arată un debut de iarnă și a demonstrat că în condiții dinamice favorabile iarna încă poate avea putere la latitudini temperate chiar de la începutul ei. Iar dacă iubitorii de iarnă din regiunile mai joase sunt mai degrabă dezamăgiți de acest episod, am putea să le adâncim dezamăgirea spunând că în condițiile climatice actuale este greu ca iarna să aducă mai mult decât atât.
Sătpămâna viitoare marchează așadar o ieșire din condițiile dinamice de până acum, cu schimburi intense de mase de aer în lungul meridianelor, la un interval dinamic ce a anulat șansele de iarnă din startul lor în cele mai multe ierni ale ultimului deceniu. Dincolo de valul de aer rece coborât de la latitudini mari în următoarele două zile, un dom impresionant de aer cald se consolidează din vestul peninsulei Iberice până în cea scandinavă, sub acțiunea unui vast câmp anticiclonal de origine azorică. Acest munte de căldură se prăvălește peste toată Europa și va stagna în cea mai mare parte a săptămânii viitoare, ducând la fenomene meteorologice impresionante la nivel continental, precum precipitațiile lichide până în țările baltice și vestul Rusiei sau temperaturi pozitive până la înălțimi foarte mari în Alpi sau Carpați. Din același scenariu fac parte și temperaturile pozitive inclusiv noaptea ce vor persista mai toată săptămâna în cea mai mare parte a Moldovei de dealuri și câmpie.
Totuși, circulația aceasta zonală, asemănătoare cu ce se întâmpla în iernile din urmă, nu pare să fie extrem de stabilă, iar pe termen lung poate colapsa destul de rapid în alt interval cu circulație meridională intensă precum cel din ultimele săptămâni. Cam acest lucru ne spun indicii majori ai circulației atmosferice la nivel european (AO si NAO) care se încadrează deja după maximul acestor zile într-o tendință de negativizare. Am putea așadar să ne bucurăm de vremea foarte bună de dinainte de Crăciun, dar să nu ne hazardăm în a vedea în această iarnă o copie a ultimelor ierni (Conf. dr. Lucian Sfîcă).