Ghinion? Noile drugtestere ale polițiștilor din Iași se strică des. Iată ce să faci dacă ești depistat fals pozitiv la un drugtest FOTO

X Press
2 Min Read

Poliția rutieră din Iași a fost dotată cu aparate noi, cumpărate din Germania. Numite Drager 5000 și destul de scumpe, se pare că acestea sunt și cam fragile. În plin scandal național legat de permisele șoferilor reținute prea mult de către polițiști, la Iași, câteva dintre cele 9 testere au fost retrimise producătorului neamț pentru reparații. Aparatele au fost “importate din Germania, cele mai noi de pe piață, de ultimă generație și folosite în toate țările europene, precum și în Statele Unite ale Americii”, se arată într-o descriere pe site-ul Poliției Române.

Noile cât și vechile testere ale polițiștilor detectează substanțele interzise șofatului, inclusiv cele din medicamente. Așa că aparatul nu face diferența între droguri și anumite substanțe din medicamente. De aceea, șoferul testat pozitiv trebuie să meargă la spital sau la Institutul de Medicină Legală pentru a i se preleva sânge. Astfel, șoferul testat în primă fază pozitiv, este nevoit să lase permisul polițiștilor, dar legea spune că maxim 72 de ore. Timp în care polițiștii și medicii trebuie să se “lămurească” dacă șoferul era drogat, de exemplu cu cannabis, sau cu medicamente – unele substanțe fiind interzise a se consuma de către șoferi.
“Menționăm faptul că aparatele drugtest nu dau “erori”, așa cum sunt numite în spațiul public. Sunt anumite infirmări, care provin de la substanța detectată, în urma consumului unor medicamente, care sunt contraindicate condusului. 15-20% din totalul testărilor efectuate de Poliția Română au ieșit negative la Medicină Legală, tocmai prin prisma faptului că acele persoane au consumat unele medicamente, iar aparatele DrugTest, de ultimă generație, au capacitatea de a detecta insclusiv substanțe”, mai precizează cei de la Poliția Română. (Anton Farcaș)
CITIȚI ȘI

Șoferi, iată lista medicamentelor care vă pot lăsa fără permisul de conducere. Poliția din Iași are 10 drugtestere FOTO

Share This Article
Leave a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *