Drumul la care facem referire acum este situat în comuna Românești. El face legătura între satul Ursoaia și Iepureni, adică un drum comunal care face legătura cu drumul județean Iași – Breazu – Larga Jijia.
Ani buni, bucata de drum de vreo doi kilometri a fost folosită de către localnici ca șosea cu două benzi. Evident, drumul era găurit și distrus, arăta ca după război.
În prezent, cu ajutorul unui proiect, bucata de drum a fost asfaltată. Însă, noul drum este foarte îngust, încât două autoturisme nu pot trece unul pe lângă celălalt. În acest sens, proiectantul a prevăzut mici zone de staționare unde șoferii pot aștepta trecerea celuilalt. Evident, șoferii trebuie să se sincronizeze și să se înarmeze cu răbdare.
Noi ne întrebăm: oare cât ar fi costat să se fi construit încă un metru jumătate de asfalt în plus?
Astfel, drumul putea fi folosit nu numai de către sătenii din Ursoaia ci și de către șoferi ca posibilitate de a scurta drumul de la Podu Iloaiei către Larga Jijia, fără a mai trebui să ocolească prin Lețcani, pe drumul strategic Bogonos.
Iașul anului 2024: drum modernizat dar îngustat. Două mașini nu pot trece una pe lângă cealaltă. Iată unde este acesta FOTO
1 Comment
Articol scris ca să alimenteze ego-urile păreologilor. Așa funcționează presa.
Suntem curioși când puneți articole care arată cum s-a făcut? ce probleme au fost întâmpinate? – poate așa și alți primari găsesc idei în a debloca proiectele lor.