Vineri, 19 decembrie, Consiliul Local Iași va analiza din nou proiectul imobiliar propus de omul de afaceri Bogdan Pițigoi, patronul Tester Grup SRL. Este vorba despre ansamblul cu clădiri de până la 15 etaje din Valea Lupului, la ieșirea din Iași, pe partea dreaptă, pe un teren de 10.800 metri pătrați.
Proiectul a mai fost pe agenda consiliului local, dar a fost retras înainte de vot. Pe 29 septembrie 2025, cu o zi înaintea ședinței, Tester Grup a transmis Primăriei Iași o adresă oficială prin care a cerut scoaterea documentației de pe ordinea de zi. Decizia a venit după dezbaterile din Comisia pentru Amenajarea Teritoriului și Urbanism, desfășurate pe 26 septembrie.
Documentația viza aprobarea unui plan urbanistic zonal pentru un ansamblu multifuncțional pe șoseaua Păcurari nr. 136A–136B. Terenul este învecinat cu centrul de afaceri IDEO, aflat tot în proprietatea grupului Tester. PUZ-ul propus actualiza un plan aprobat în 2015, care între timp a expirat.
În forma depusă în toamnă, proiectul prevedea construirea unor clădiri cu regim de înălțime de până la 15 etaje. Ansamblul urma să includă locuințe colective, birouri, spații comerciale, servicii medicale, restaurante și zone de agrement. Dezvoltarea includea parcări atât subterane, cât și supraterane.
Terenul este folosit în prezent ca parcare. Accesul se face din DN 28 și din strada Ioan Petru Culianu, unde există și o cale pietonală. Noul PUZ propunea o dezvoltare verticală amplă, cu patru niveluri subterane, demisol, parter, mezanin, 15 etaje și un etaj tehnic.
Bogdan Pițigoi este unul dintre cei mai cunoscuți antreprenori locali. Tester Grup SRL activează în domeniul auto, imobiliar și al ospitalității. Prin divizia Casa Auto, grupul deține una dintre cele mai mari rețele de showroomuri auto din Moldova.
În sectorul imobiliar, Tester Grup a construit și administrează peste 65.000 de metri pătrați în Iași. Printre proiectele realizate se numără clădiri de birouri de clasă A și A plus, precum IDEO, Centro și Solo Offices, dar și SOLO Park, considerat cel mai mare centru logistic din Moldova. Printre chiriași se află companii precum Oracle, KPMG, Conduent, Tata Technologies sau GfK.
Divizia de ospitalitate completează portofoliul grupului, prin restaurante și cafenele operate în clădirile dezvoltate, precum Ideo Restaurant și Ideo Café.
În mediul de afaceri local, Pițigoi este plasat în categoria investitorilor mari, alături de nume precum Iulian Dascălu, fondatorul Iulius Group.
După retragerea din septembrie, proiectul din Păcurari a rămas suspendat. Revenirea lui pe ordinea de zi a Consiliului Local indică faptul că dezvoltatorul a decis să reia procedura de aprobare, cel mai probabil cu documentații revizuite. Rămâne de văzut dacă forma propusă vineri va convinge consilierii locali să dea undă verde uneia dintre cele mai ambițioase dezvoltări imobiliare de la intrarea vestică a Iașului. (Doru Mihuleac)
CITIȚI ȘI


