În timp ce Guvernul Bolojan pregătește tăieri bugetare masive la nivel național, administrația locală de la Iași continuă să aloce sume considerabile pentru lăcașurile de cult. Un nou proiect de hotărâre care ca fi supus dezbaterii Consiliului Local Iași prevede alocarea a 1,4 milioane de lei din bugetul orașului pentru opt parohii ortodoxe din municipiu. Banii vor fi folosiți, potrivit documentelor oficiale, pentru lucrări de construcție, consolidare, reabilitare, pictură și reamenajări ale unor biserici parohiale, aflate în diverse stadii de execuție.
Este a doua tranșă consistentă acordată cultelor religioase în decurs de câteva luni. În luna aprilie, alte 1,8 milioane de lei au fost repartizate către 12 unități de cult, printre care Mănăstirea „Sf. Trei Ierarhi”, Parohia „Sf. Antonie cel Mare” și diverse biserici din cartierele ieșene. În total, doar în prima jumătate a anului 2025, Primăria Municipiului Iași vrea să dea cel puțin 3,2 milioane de lei către cultele religioase, în condițiile în care unele dintre lucrările finanțate vizează nu doar consolidări necesare, ci și pictură murală sau reamenajări decorative.
Contrastul este cu atât mai puternic cu cât, zilele trecute, premierea elevilor ieșeni care au obținut media 10 la Evaluarea Națională și Bacalaureat s-a făcut într-o notă strict simbolică. Zece tineri din județ au fost recompensați cu câte 2.000 de lei, o diplomă și o coroniță, într-un eveniment festiv desfășurat în Sala „Vasile Pogor” a Palatului Roznovanu. De asemenea, profesorii au primit premii simbolice. Deși este vorba despre un moment de excelență școlară, administrația locală a alocat pentru acești elevi în total 20.000 de lei – adică mai puțin decât a primit o singură parohie pentru lucrări de infrastructură.
Sprijinul acordat bisericilor este justificat în documentele Primăriei prin cadrul legal privind finanțarea cultelor recunoscute, dar momentul adoptării acestor alocări ridică semne de întrebare. În contextul în care guvernul central anunță reduceri de cheltuieli și o posibilă rectificare bugetară negativă, iar municipiul Iași nu se află într-o poziție financiară privilegiată, direcționarea unor sume generoase către proiecte religioase poate părea o decizie politică de imagine, nu una de prioritate administrativă.
Pe fundalul acestor alocări, rămâne o întrebare firească pentru mulți cetățeni: în ce măsură reflectă aceste decizii preocuparea reală a administrației pentru educație, performanță și investiții în viitorul copiilor, într-un oraș universitar care se mândrește cu tradiția și elitele sale academice? (Anton Farcaș)
CITIȚI ȘI
Iată de la ce a pornit incendiul din piața Alexandru, de sâmbătă
Voi știați că de 20 de ani, Primăria nu permite manifestările în Piața Unirii din Iași?