Un nou proiect imobiliar, depus la Primăria Iași de firma Docdesign Pro SRL, propune transformarea unui teren industrial de pe Calea Chișinăului nr. 132 într-un ansamblu cu spații comerciale, birouri, servicii medicale și locuințe de serviciu. Beneficiarul este Maria Mădălina Spiridon, iar proiectantul – soțul acesteia, arhitectul Ionuț Alexandru Spiridon, patronul firmei DTAC Development.
Terenul are o suprafață de 4.747 de metri pătrați și se află între halele ArcelorMittal Tubular Products Iași, centrul comercial Felicia, depozitul Fan Courier și o linie feroviară industrială. Suprafața se află în intravilanul municipiului, într-o zonă rezervată prin PUG activităților productive și de depozitare legate de transportul feroviar.
Zona Calea Chișinăului a fost mult timp rezervată activităților industriale. După prăbușirea platformei Tepro, terenurile s-au fragmentat între zeci de firme private, multe cu intenții de conversie imobiliară. În ultimii ani, mai multe proiecte similare – hale transformate în birouri sau locuințe de serviciu – au fost respinse ori amânate de Consiliul Local, din cauza conflictelor de funcțiune și a riscurilor de poluare fonică și atmosferică.
O investiție „cu standard superior”, dar într-o zonă industrială activă
Documentația urbanistică a fost depusă la Primăria Iași și urmează să fie discutată în ședința Consiliului Local de mâine, 31 octombrie. Ieri, proiectul a fost analizat în comisia de urbanism și a primit aviz negativ. Arhitectul Ionuț Spiridon s-a prezentat la ședință, dar a evitat să răspundă la întrebările consilierilor, inclusiv la cea privind numărul exact al locuințelor și destinația lor finală.
Au votat PNL și CURAJ în favoarea proiectului, PSD împotrivă, iar USR s-a abținut. Formațiunea AUR nu a avut reprezentant, întrucât arhitectul Jan Marian Chiriță, membru al comisiei, se află internat în Germania după accidentul aviatic de la Dancu.
Proiectantul susține că ansamblul va „aduce un standard superior de calitate” și va „valorifica terenul din vecinătatea Căii Chișinăului”.

În realitate, poziționarea amplasamentului ridică semne serioase de întrebare. Terenul se află la 18–22 de metri de halele ArcelorMittal, la 160 de metri de calea ferată industrială, aproape de depozitul FAN Courier și de hipermarketul Carrefour Felicia.
Zona este una dintre cele mai aglomerate și poluate din municipiu, dominată de trafic greu și activități industriale.
Planșa de amplasament arată clar presiunea mediului industrial asupra terenului:
• la est, halele ArcelorMittal sunt la 18 metri de limită;
• la nord, DN28 și sediul FAN Courier se află la 70–80 de metri;
• la sud, alte construcții industriale și calea ferată;
• la vest, centrul comercial Felicia, la 16 metri.
Viitorii cumpărători vor semna la notar că acceptă zgomotul și mirosurile industriale
Studiul privind impactul asupra sănătății și confortului populației, realizat de laboratorul acreditat Impact Sănătate SRL, recunoaște explicit că amplasamentul este expus la zgomote, noxe și mirosuri industriale. „Principalele surse de zgomot sunt traficul rutier de pe Calea Chișinăului și activitatea ArcelorMittal Tubular Products Iași S.A.”, se arată în raport.
Specialiștii recomandă montarea de tâmplărie fonoizolantă cu atenuare de peste 30 dB și precizează că reducerea zgomotului feroviar depinde de modernizări viitoare: „Dacă se vor instala bariere fonice lângă calea ferată și dacă modernizarea căii ferate va însemna și utilizarea de linii continue, în viitor zgomotele datorate traficului feroviar vor fi mult mai reduse”.
Raportul conține o formulare rară într-un document sanitar: „Beneficiarul și viitorii ocupanți își vor asuma eventualul disconfort olfactiv și acustic datorat funcționării obiectivelor poluatoare din zonă”. Această asumare urmează să fie consfințită notarial, prin clauze introduse în contractele de vânzare-cumpărare sau de închiriere. Practic, viitorii proprietari vor semna că acceptă disconfortul provocat de industrie și trafic.
Capitolul privind emisiile atmosferice se referă la centralele termice ale ArcelorMittal și la traficul intens din zonă. Modelările arată valori sub limitele admise de lege, „în condiții atmosferice obișnuite”. Raportul nu evaluează însă perioadele de vârf, când activitatea industrială, traficul greu și inversiunile termice pot crește simultan nivelul poluării.
Terenul, obținut printr-un act de dare în plată
Conform unui act notarial de dare în plată, Docdesign Pro SRL a preluat terenul de la DECO DEM NATURA SRL și NAPOLI 33 SRL, firme controlate de frații Panainte, cunoscuți pentru demolarea și reconstrucția complexului Hanul Trei Sarmale.

Tranzacția, realizată în vara acestui an, a stins o datorie între societăți. Lotul de 4.747 mp a trecut în patrimoniul Docdesign Pro SRL, iar accesul la teren este asigurat prin servitute pe un lot deținut în continuare de firmele Panainte.
În august 2024, familia arhitectului Spiridon a obținut un certificat de urbanism pentru demolarea a două clădiri industriale și construirea de hale de depozitare. Câteva luni mai târziu, pentru același teren, a fost depus un PUZ pentru funcțiuni mixte – cu locuințe, birouri și servicii.
Autorul articolului au solicitat un punct de vedere din partea semnatarilor proiectului, atât telefonic, cât și prin e-mail, însă nu au primit niciun răspuns până la momentul publicării.
Doru MIHULEAC
CITIȚI ȘI
