Guvernul a aprobat joi proiectul de ordonanţă de urgenţă care vizează o serie de majorări salariale pentru angajaţii din învăţământ.
Pentru învăţământul preuniversitar, în 2024 creşterile vor fi cuprinse între 19,4% şi 20,5%, iar pentru directori şi directori adjuncţi creşterea brută medie totală va fi de peste 36%. Pentru universitar, majorările vor fi cuprinse între 15% şi 21%, în timp ce pentru personalul didactic auxiliar creşterea va fi de 15,5%, iar pentru personalul administrativ de 15%. Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a detaliat, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria, prevederile ordonanţei de urgenţă. Astfel, pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, creşterea salarială brută medie totală în anul 2024 va fi de aproape 20%, din care aproximativ 13% se va realiza în luna ianuarie. Pentru debutanţii cu studii superioare de lungă derută, creşterea brută medie totală în anul 2024 va fi de 19,4%, din care 12,6% în ianuarie. În ce priveşte funcţiile didactice de conducere din sistemul de învăţământ preuniversitar, salariile de bază vor fi peste cele ale cadrelor didactice, calculate cu dirigenţie.
pentru directori şi directori adjuncţi, faţă de salariul brut din decembrie 2023, creşterea brută medie totală în 2024 va fi de peste 36%, din care creşterea brută medie în luna ianuarie va fi de 30%. Prin urmare, un profesor cu studii superioare de lungă durată, gradul didactic I şi peste 25 de ani vechime, cu sporul de suprasolicitare neuropsihică şi dirigenţie, va avea un venit mediu brut în luna iunie de 11.845 lei, în timp ce un director va ajunge la un salariu brut de 12.533 lei, care include sporul de suprasolicitare neuropsihică.