Primări Iași a anunțat pe pagina sa de Facebook măsurile care se vor lua pe 24 ianuarie, cu ocazia manifestărilor ce vor avea loc de Ziua Unirii.
Șoferii nu vor avea voie să circule prin centrul orașului, iar accesul ieșenilor va fi controlat de forțele de ordine.
➡️ Astfel, circulația rutieră și a mijloacelor de transport public în zona centrală va fi restricționată miercuri, 24 ianuarie 2024, în funcție de necesități, măsurile fiind luate de Poliția Rutieră, cu sprijinul Poliției Locale.
➡️ Poliția Municipiului, Jandarmeria și Poliția Locală vor dirija autovehiculele participanților din alte localități spre parcări dedicate, pe Splai Bahlui sau în alte locuri care fi comunicate organizatorilor în timp util.
➡️ Accesul în zona evenimentelor din Piața Unirii va fi controlat de forțele de ordine. Este interzis accesul cu materiale contondente!
➡️ De asemenea, comercializarea și consumul de băuturi alcoolice pe o rază de 500 de metri este interzis.
➡️ Voluntarii Primăriei Municipiului Iași vor împărți participanților stegulețe și cocarde tricolore.
Orice măsuri organizatorice punctuale vor fi anunțate în timp util.