O nuntașă băută a furat mașina lăutarilor, a făcut accident, apoi a mers la hotel și s-a culcat

X Press
2 Min Read

O nuntă s-a lăsat cu dosar penal pentru o tânără de 29 de ani din Prahova. După ce a participat la petrecere la Buzău, femeia a plecat de la local, dar nu a așteptat un taxi, ci a furat mașina lăutarilor care era în parcare cu motorul pornit. Pe drum, ea a făcut un accident, doar cu pagube materiale, din fericire. Dar asta n-a oprit-o să-și continue drumul până la hotel, unde a lasat mașina în parcare, s-a dus în cameră și s-a culcat, scrie adevărul.ro.

„Din cercetările efectuate de către poliţişti s-a stabilit că, în ziua de 14 ianuarie a.c., membrul unei formații muzicale a lăsat un autovehicul pornit și neasigurat în fața unui restaurant. Bănuita ar fi profitat de neglijența acestuia, ar fi sustras autovehiculul, pe care l-ar fi condus până la o unitate hotelieră, pe traseul parcurs fiind implicată şi într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale”, a transmis poliția, potrivit susei citate.

Tânăra a fost trezită de polițiștii alertați de lăutari că au rămas fără mașină.

„În urma investigațiilor, polițiștii au identificat-o și depistat-o pe tânără. Întrucat emana halenă alcoolica, a fost testată cu aparatul alcooltest, care a indicat valoarea de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Prahoveanca a fost condusă la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, a precizat Poliția Buzău.

 

TAGGED: , , ,
Share This Article
Leave a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *