Fostul șef al poliției Hârlău, Dumitru Simionescu, a fost depistat băut la volan, în localitatea Scobinți. El se pensionase din Poliție în anul 2016.
Acesta lovise un alt autoturism iar proprietarul a sunat la 112.
Simionescu avea o alcoolemie de 0,65 mg/l alcool pur în aeru expirat.
„În seara zilei de 09 aprilie a.c., Poliția Orașului Hârlău a fost sesizată cu privire la faptul că pe raza localității Scobinți a avut loc un accident de rutier soldat cu pagube materiale, respectiv un șofer care conducea un autoturism a intrat în coliziune cu o mașină parcată, ulterior acesta continuând deplasarea.
Cu ocazia verificărilor efectuate în teren, polițiștii au identificat conducătorul auto sus-menționat.
Acesta a fost condus la sediul poliției și fiind testat alcoolscopic, a rezultat o alcoolemie de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost transportat la o unitate sanitară în vederea recoltării de probe biologice.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, au precizat reprezentanții Poliţiei Iași.