Comuna Miroslava va avea o stație de pompieri, complet echipată cu două autospeciale moderne, printr-un proiect finanțat din fonduri europene. Luni, 27 octombrie 2025, a avut loc lansarea oficială a proiectului „Disaster risk prevention and resilience strategies for metropolitan areas in the cross-border area – CBC Resilience Strategies”, implementat de Primăria Miroslava, în parteneriat cu Direcția Situații Excepționale din municipiul Bălți, Republica Moldova.
Evenimentul s-a desfășurat în prezența primarului Dan Niță, a managerului de proiect Ancuța-Lenuța Ursanu și a locotenent-colonelului Ion Gutium, șeful delegației din Bălți. Au participat și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași, ai Consiliului Județean, ai Primăriei Valea Lupului, Asociația WORLDSTREET și ai mai multor servicii voluntare și organizații neguvernamentale.
Primarul Dan Niță a subliniat importanța colaborării între autoritățile locale și partenerii transfrontalieri pentru gestionarea situațiilor de urgență: „Creștem capacitatea de reacție în caz de dezastre, dar și solidaritatea între comunități”,a spus edilul.
Proiect de 1,7 milioane de euro
Proiectul are o valoare totală de 1.702.570,17 euro, din care 1.499.932,9 euro reprezintă finanțare nerambursabilă, prin Programul Interreg NEXT România– Republica Moldova 2021–2027, Prioritatea 1 „Comunități verzi”. Durata de implementare este de 24 de luni, între 19 iulie 2025 și 18 iulie 2027.
Ce prevede proiectul
Noua stație de pompieri din Miroslava va fi complet dotată cu două autospeciale, echipamente moderne, drone și dispozitive pentru instruirea voluntarilor. De asemenea, Direcția Situații Excepționale din Bălți va fi echipată cu aparatură de instruire și intervenție.
Proiectul urmărește formarea a 270 de voluntari din România și Republica Moldova, instruirea a 70 de specialiști activi în domeniul situațiilor de urgență; elaborarea unei Strategii comune de prevenire a riscurilor în zona metropolitană Iași–Bălți, cu orizont de 20 de ani dar și
organizarea de schimburi de experiență și sesiuni de formare pentru 30 de specialiști din administrația publică. De asemenea,implicarea a peste 370 de persoane în activități de formare și campanii de conștientizare cât și
reducerea timpului de reacție în situații de urgență pentru o populație estimată la aproximativ 348.500 de persoane. Proiectul „CBC Resilience Strategies” reprezintă o inițiativă comună care va crește nivelul de siguranță și reziliență în comunitățile din Miroslava și Bălți, consolidând parteneriatul transfrontalier în domeniul intervențiilor de urgență. (Anton Farcaș)
CITIȚI ȘI

