Consiliul de Administrație al Companiei TAROM a decis pe 5 ianuarie 2024 numirea lui Costin Iordache în calitate de director general interimar al companiei. Iordache a mai fost director general și a mai condus compania Tarom în trecut.
„Costin Iordache este absolvent al Academiei de Studii Economice, cât și al programului Leadership Excellence, din cadrul Univerității Berlin. Domnul Iordache are o experiență de peste 18 de ani în companii de renume național și internaţional, precum ABN AMRO BANK, Romtelecom sau Telekom Group”, anunță Tarom.
„Membrii Consiliului au apreciat în luarea deciziei atât contribuția directă a domnului Iordache la stabilizarea activității TAROM pe durata mandatului său anterior de director general (ianuarie-octombrie 2023), cât și modul în care acesta a făcut echipă în calitate de director financiar, în noua structură de top management a TAROM și, alături de directorul comercial și cel general, a reusit să conducă compania într-o faza importantă a planului de restructurare- obiectiv principal pe care mandatul actual continua să îl vizeze, urmând derularea următoarelor etape, cu scopul de a revitaliza şi de a optimiza activitățile companiei”, mai transmite compania.
Consiliul de Administratie al Companiei TAROM a luat în calcul asigurarea continuității activității companiei și a planului de restructurare asumat de management.
„Mandatul domnului Costin Iordache debutează efectiv din prima zi în care Bogdan Popescu, fost director general TAROM, își încheie activitatea în companie. Astfel toate deciziile luate la cel mai înalt nivel de management sunt continuu asigurate de către directorii generali ai companiei, care reprezintă politica asumată a companiei, a Consiliului de Administratie al TAROM și a statului roman reprezentat de Ministerul Transporturilor si Infrastructurii, în calitate de acționar al TAROM”, mai transmite Tarom.
„Obiectivul principal al echipei de management rămâne implementarea planului de restructurare ce va conduce la revitalizarea companiei și transformarea ei într-o organizație profitabilă și modernă, inclusiv acelor etape ce presupun anterior aprobări din partea forurilor externe”, potrivit companiei.
Reamintim că fostul director general al TAROM, Bogdan Popescu, a demisionat, la finalul anului trecut. Bogdan Popescu fusese numit în acea funcție în octombrie 2023. Anterior, șeful Tarom fusese Costin Iordache, cel care revine practic acum la frâiele operatorului aerian de stat.
Despre Costin Iordache președintele USR Cătălin Drulă a spus că avea o „competență foarte limitată” când a interacționat cu el pe perioada mandatului său la șefia Ministerului Transporturilor. Drulă l-a acuzat pe Iorache că este „omul lui Lucian Bode”.
„Acest domn a fost adus la Tarom de Lucian Bode în 2020. Eu l-am găsit acolo. Am încercat să lucrez câteva luni cu dumnealui, a dat dovadă de o competenţă foarte limitată şi l-am înlocuit. Am adus un profesionist din Tarom, domnul Prunariu, este pilot la Tarom, este un profesionist. A fost schimbat după ce nu am mai fost la minister. Domnul Grindeanu l-a adus înapoi pe omul lui Lucian Bode. Să fi fost o favoare pentru Lucian Bode? Asta nu ar fi legal, pentru că avem o ordonanţă de guvernanţă corporativă. (…) Se vede treaba că în toate aceste companii numirile se fac pe cu totul alte criterii decât competenţa”, a afirmat Cătălin Drulă în 2023, atunci când Iordache a fost numit director general la Tarom.
FOTO: Agerpres