Trei motocicliști care au plecat din Iași spre Vaslui nu au mai ajuns la destinație. Coliziune violentă pe linie continuă FOTO

X Press
2 Min Read

Cei trei, doi băieți și o fată se deplasau în jurul orei 16.20 cu două motociclete prin Ciortești, spre Vaslui. Martori au spus polițiștilor că într-o curbă cu linie continuă, cele două motociclete au lovit violent un Audi A3 condus de către o tânără. Nu se știe deocamdată cine se face vinovat de producerea accidentului. După coliziunea violentă, a izbucnit un incendiu de la una dintre motociclete care a cuprins și autoturismul fetei cu A3. „În urma evenimentului două persoane de sex masculin, cu vârsta de 29, respectiv 35 de ani și o persoană de sex feminin cu vârsta de 25 de ani sunt decedate. Conducătoarea auto, în vârstă de 19 ani a fost transportată la spital”, au precizat ulterior reprezentanții ISU Iași. Informația s-a răspândit repede intre motocicliștii din Iași. „Unul dintre motocicliști este născut în Botoșani și locuiește în zona Breazu Iași! Ceilalți doi sunt din Galați! Ambele motoare au plecat din Iași!”, ne-a spus unul dintre ei. Numerele de înmatriculare ale motocicletelor sunt Sibiu și Galați. Tânăra care se afla pe motocicleta de GL se numea Bianca Z. În urma impactului deosebit de violent, cei trei motocicliști au fost aruncați la o distanță apreciabilă de locul accidentului. „Fata abia am găsit-o”, a spus unul dintre puținii șoferi care au oprit la fața locului, să stingă incendiul.
CITIȚI ȘI

Campania electorală s-a mutat în mediul online iar candidații ieșeni pentru primărie caută votanții pe rețelele sociale. Cine are cei mai mulți simpatizanți? Iată o analiză interesantă a jurnaliștilor de la X Press

 

 

Share This Article
Leave a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *