Clipul video din articol reprezintă doar o mică parte din ceea ce se întâmplă pe străzile din municipiul Iași – tineri cu trotinete care circulă pe străzile aglomerate din Iași, fără să respecte nicio regulă de circulație. În clipul din acest text se poate observa că pe o trotinetă se află un părinte cu copilul său iar apoi, un tânăr care traversează strada în Păcurari iar un șofer îl evită în ultimul moment.
De altfel, zeci de șoferi au surprins cu camerele de bord situații în care tineri aflați pe trotinete electrice circulă cu viteză pe stradă, apoi pe trotuare și invers.
De exemplu, un șofer a lovit în acest an o trotinetă pe care se aflau doi tineri, pe trecerea de pietoni din fața Palatului de Justiție din Târgu Cucu. Șoferul a observat trotineta circulând în paralel, pe bordură, cu aceeași viteză iar la următoarea trecere de pietoni, tinerii cu trotineta au încercat să traverseze „zebra” fără să oprească sau să se asigure. Astfel, șoferul a lovit în plin trotineta iar tinerii s-au ales cu mâinile și picioarele rupte.
În prezent, în municipiul Iași există sute de trotinete, dintre care multe sunt puternice și rapide. Însă o statistică privind numărul nu există. Pe stradă au fost observate trotinete care circulau chiar și cu viteza de 70 km/h.
În ultima perioadă, darorită numărului mare de trotinetiști, s-a creat o categorie aparte de participanți la trafic: șoferii, motocicliștii, bicicliștii iar acum, și trotinetișii. (Vlad Mirea)
CITIȚI ȘI