Președintele Consiliului Județean Iași a confirmat faptul că propunerea noului manager al Spitalului de Copii ”Sfânta Maria” este Veronica Leonte. ”Am desemnat-o pe doamna doctor Veronica Leonte în funcția de manager interimar al Spitalului pentru Copii Sfânta Maria. Doamna Leonte este licențiată în medicină și drept. Și-a dedicat mare parte din activitatea profesională securității medicale și controlului protocoalelor. Experiența sa include 17 ani în Casa de Asigurări de Sănătate în cadrul Serviciului de control, unde a avut atribuții legate de verificarea respectării legislației în domeniul medical, a decontării serviciilor medicale, a respectării protocoalelor, atât la nivelul medicilor, cât și al spitalelor. În prezent, este medic în cadrul Comp. de planificare familială la Spitalul „Cuza Vodă” Iași, cu atribuții în cadrul Managementului calității, în special în respectarea protocoalelor și procedurilor în cadrul spitalului. De asemenea, are competențe în Managementul serviciilor de sănătate și Competențe în Medicina Muncii. Obiectivul nostru imediat este consolidarea procedurilor și asigurarea respectării protocoalelor, în beneficiul siguranței pacienților”, a precizat Costel Alexe.
La Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași continuă instabilitatea managerială. După doar o săptămână în funcție, ieri, dr. Radu Constantin Luca și-a depus demisia din postul de manager interimar. În locul său a fost numită, pentru o zi, dr. Cătălina Ionescu, cea care condusese anterior unitatea până la demiterea dispusă de Ministerul Sănătății.
Astăzi, surse medicale au declarat pentru Ziarul Xpress că una dintre persoanele luate în calcul pentru preluarea conducerii spitalului este Veronica Leonte, angajată a Casei Județene de Asigurări de Sănătate Iași. Alte două variante discutate în ultimele 24 de ore ar fi vizat medici cu vârsta de pensionare, dintre care unul din secția ATI. Veronica Leonte a lucrat la Casa de Asigurări de Sănătate Iași apoi la ”Maternitatea Cuza Vodă”.
Demisia lui Radu Luca a venit într-un moment de criză profundă, la scurt timp după tragedia în care șapte copii au murit din cauza infecțiilor cu bacteria Serratia marcescens din secția de Anestezie-Terapie Intensivă.
Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a transmis ieri o declarație oficială privind demisia doctorului Luca.
„Am luat act de demisia managerului interimar de la Spitalul pentru Copii Sfânta Maria, dr. Radu Constantin Luca. Vom face toate demersurile administrative pentru a numi o conducere interimară în cel mai scurt timp, astfel încât activitatea medicală și administrativă a spitalului să decurgă fără sincope”, a precizat acesta.
Criza managerială se suprapune peste anchetele desfășurate de Corpul de Control al Ministerului Sănătății și Direcția de Sănătate Publică Iași, care verifică modul în care a fost gestionat focarul de infecție nosocomială.
Spitalul de Copii „Sfânta Maria” se află, de aproape o lună, sub presiunea publică și a anchetelor oficiale. În tot acest timp, conducerea instituției s-a schimbat succesiv, fără ca situația din spital să se stabilizeze. (Anton Farcaș)
CITIȚI ȘI