VIDEO | Nici pe trotuar nu ești în siguranță. Un ieșean a scăpat ca prin minune dintr-un accident violent

Xpress
3 Min Read

Un bărbat a scăpat cu viață ca prin minune după ce a fost izbit de o mașină în timp ce aștepta pe trotuar. Accidentul, care s-a petrecut în județul Suceava joi la amiază, a fost surprins de camerele video din zonă. Bărbatul, un ieșean de 25 de ani, ieșise dintr-un magazin și ținea în mână o pâine. Acesta a ajuns pe trotuar și s-a asigurat stânga dreapta, cel mai probabil în încercarea de a traversa strada. Din stânga lui, din parcarea magazinului, a ieșit o mașină care a intrat pe drumul principal fără să acorde prioritate. În acel moment, autoturismul este lovit de o altă mașină care circula regulamentar. Ambele autoturisme intră într-o a treia mașină. Bărbatul de pe trotuar este lovit de una dintre mașini și cade la pământ, dar reușește să se ridice singur.

VIDEO: Ieșeanul a trecut prin cumpăna vieții lui

Ionuț Epureanu, purtător de cuvânt IPJ Suceava:
„Din primele verificări efectuate de către poliție, s-a constatat faptul că o tânără de 21 de ani, în timp ce încerca să iasă din parcarea unui magazin și să pătrundă pe drumul județean 209C, nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de un alt tânăr, un bărbat în vârstă de 21 de ani, din municipiul Suceava, care circula pe drumul prioritar. În urma impactului dintre cele două vehicule, autoturismul condus de tânărul de 21 de ani a fost proiectat în afara părții carosabile, pe acostament, unde a acroșat un pieton în vârstă de 25 de ani din comuna Deleni, județul Iași. În continuare, autoturismul a fost proiectat într-un alt vehicul condus de un bărbat de 47 de ani. Toate cele patru persoane implicate în eveniment au fost testate cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.” Din cele trei mașini implicate în accident, doar doi șoferi au avut nevoie de îngrijiri medicale și au ajuns la Spitalul Județean Suceava. Bărbatul lovit și pus la pământ a refuzat transportul la spital. Poliția a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Niciuna dintre persoanele implicate în accident nu consumase alcool. (Anton Farcaș)

CITIȚI ȘI

VIDEO | Iată cine este eleva aflată în comă după accidentul de aseară de la Tomești

VIDEO | La un pas de tragedie. Iată cauza răsturnării Mazdei pe bulevardul Independenței din Iași

Share This Article
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *