VIDEO O pisică gestantă a venit singură la ușa spitalului de animale din Iași. Medicii veterinari au ajutat-o să nască

X Press
1 Min Read

O pisicuţă gestantă a cerut ajutorul medicilor Arcadia Vet din Iași să o ajute să-și aducă puii pe lume.

Pe camerele de supraveghere se poate observa cum, marți noaptea, pisica intră în curtea clinicii private şi se opreşte pe rând la fiecare uşă a acestui spital veterinar. În cele din urmă ajunge și la uşa principală, unde miaună, este auzită de către medicii veterinari din clinică, iar apoi este primită în interior.

A fost supusă unui consult medical, iar medicii și-au dat seama că pisica urma să nască, lucru care s-a și întâmplat în aceeași noapte.

În următoarele săptămâni, atât pisica pe care medicii de la clinica veterinară privată o alintă Mama Miţi – pentru că nu are încă un nume ales -, împreună cu cei patru pui ai săi vor rămâne în continuare internaţi până când puii vor fi adoptați.

VIDEO: Arcadia Vet/Facebook, Ziarul de Iași

Share This Article
Leave a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *