Achizițiile spectaculoase de mașini de lux la Iași ”au făcut cu ochiul” Fiscului. Astfel, Antifrauda ”s-au pus” pe verificat achizițiile de autoturisme de lux realizate în ultimii ani pentru care s-au dedus taxe și impozite importante. Surse din ANAF ne-au precizat faptul că patronii au cumpărat mașinile de lux și au recuperat TVA-ul, deși mașinile nu își justificau rostul în cadrul firmei. În 2024, ieșenii au făcut ”exces” de achiziții de mașini de lux pe firme, fiind vorba despre companii din domeniul construcțiilor din imobiliare, IT sau farmaceutic. Astfel, în perioada ianuarie 2023 – octombrie 2025, au fost controlate 61 de societăți din județ: la 37 au fost găsite nereguli fiscale, iar prejudiciul se ridică la 6,82 milioane de lei, bani care puteau fi folosiți la construcția de autostrăzi. Dar, 76% din prejudiciu provine din 2024, semn că acela a fost „vârful” neregulilor.
Datele ANAF arată că în 2023 prejudiciul fiscal a fost de 319.834 de lei, în 2024 a urcat brusc până la cer: 5.200.527 de lei. Până la 7 octombrie 2025 a scăzut la 1.308.068 de lei.
Din totalul de 6,82 milioane de lei prejudiciu datorat de către firmele ieșenilor, 4,26 milioane reprezintă TVA, 1,58 milioane impozit pe profit și 982.000 impozit pe venituri din alte surse. „În perioada 1 ianuarie 2023 – 7 octombrie 2025, inspectorii antifraudă au verificat 61 de agenți economici din județul Iași care au achiziționat mijloace de transport. Pentru 37 dintre contribuabilii verificați au fost stabilite implicații fiscale în cuantum de 6.828.429 de lei”, se arată într-un raport al Antifraudei Suceava, din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).
Ce mașini au fost identificate de ANAF
Antifrauda a identificat autoturisme de top cumpărate de firme din Iași,
• Rolls-Royce Spectre – 2.153.629 lei
• Rolls-Royce Cullinan – 1.864.913 lei
• McLaren 720S – 1.382.120 lei
• Lamborghini Urus – 1.270.000 lei
În toate cazurile, firmele au dedus TVA-ul, deși legea permite recuperarea doar a jumătății atunci când vehiculul este folosit și în scop personal.
Milionarul cu datorii care se plimbă cu Rolls-Royce pe străzile Iașului
În octombrie 2024, pe străzile din Iași a fost surprins un Rolls-Royce Spectre cu numărul IS 66 TOL, deținut de Cătălin Tudosă, cunoscut sub numele de „Tolea”. Acesta este patronul firmei Cat Construct Grup SRL, companie care construiește ansambluri rezidențiale precum Vișoianu și Manta Roșie.
Potrivit bilanțurilor depuse la Finanțe, firma Cat Construct Grup a raportat în 2023 un profit de 7,57 milioane de lei, la o cifră de afaceri de 39 milioane de lei, și datorii de 153 milioane. În 2024, profitul a scăzut la 4,83 milioane, iar datoriile au urcat la 176 milioane de lei, cu un număr mediu de 17 angajați.
Rolls-Royce Spectre este primul coupe electric ultra-luxos produs de brandul britanic. Are două motoare electrice, 585 de cai putere, un cuplu de 900 Nm, o autonomie de peste 500 km, iar prețul depășește 470.000 de dolari. Modelul marchează tranziția Rolls-Royce către electric.
ANAF confirmă că un astfel de Spectre, evaluat la 2,15 milioane de lei, a fost identificat în anchetă, iar pentru el a fost recuperată integral taxa pe valoarea adăugată.
Două Rolls-Royce, un McLaren și un Lamborghini pe firme ieșene
În februarie 2025, pe străzile din Iași a apărut un alt model de lux, un Rolls-Royce Cullinan, cumpărat tot de către Tudosă. Afaceristul este cunoscut pentru pasiunea sa pentru automobile de lux electrice. În 2023 și-a cumpărat un Lucid Air de 150.000 de euro, pe care ulterior l-a vândut. În garajul său se mai află un Rolls-Royce Phantom 8 și un Ghost.
Un alt Rolls-Royce Cullinan aparține, potrivit surselor din piață, omului de afaceri Constantin Panainte, patronul Hanului Trei Sarmale și a clădirilor unde activează Fan Courier, din zona Industrială, însă ANAF nu confirmă oficial aceste informații.
Tot în 2024, în Iași a fost văzut un McLaren 720S portocaliu, înmatriculat temporar. Mașina, evaluată de ANAF la 1,38 milioane de lei, a fost ulterior pusă în vânzare pentru 203.000 de euro. Vehiculul, fabricat în 2017, are motor pe benzină, 720 de cai putere și 43.000 de kilometri parcurși. În toamna aceluiași an, prin Iași a mai fost observat un McLaren 720S argintiu.

Lista ANAF încheie cu un Lamborghini Urus, cumpărat pe firmă pentru 1,27 milioane de lei, tot cu TVA integral dedus. Acest tip de autovehicul este deținut de către mai mulți afaceriști din Iași. (Doru Mihuleac)
CITIȚI ȘI
Un sportiv circulă cu un BMW taxi, pe banda unică din CUG, sub privirile șoferilor blocați în trafic



Sa stiti ca aston martinul nu-l mai are. 😂😂😂