Urmează 1.000 de angajări în Iași la Accenture România, uriașă companie cu birouri în oraș

X Press
2 Min Read

Accenture România, filiala locală a gigantului irlandezo-american specializat în consultanță în management, soluții tehnologice și outsourcing, intenționează să recruteze aproximativ 1.000 de persoane până la încheierea anului fiscal în august 2024, ajungând astfel la peste 5.000 de angajați.

În prezent, Accenture România are o echipă de peste 4.000 de angajați din 38 de naționalități, cu prezență în șase orașe din țară – București, Timișoara, Cluj-Napoca, Târgu-Mureș, Iași și Brașov.

“Anul acesta, la nivel național (care se va încheia la 31 august 2024), planificăm să recrutăm 1.000 de persoane, aproximativ 250 în domeniul tehnologic și restul în operațiuni. Începând cu septembrie 2023 și până în prezent, am recrutat aproximativ 600 de persoane. Recrutăm atât absolvenți, cât și specialiști. Există anumite competențe care sunt încă căutate pe piață, iar pe anumite domenii cererea este mai mare decât oferta, așa cum s-a întâmplat și în ani precedenți. De asemenea, avem programe de internship, în special în domeniul tehnologic, pe care le susținem de câțiva ani și atragem mulți candidați valoroși care doresc să continue să lucreze cu noi. Aceștia reprezintă o bază de candidați valoroși pentru noi. De asemenea, există multe companii care recrutează în domenii precum securitatea cibernetică sau cloud. Ceea ce ne ajută este reputația noastră bună ca angajator, iar candidații își doresc să se alăture echipei Accenture”, a declarat Raluca Burghelea, director general al Accenture România, într-un interviu acordat ZF.

Share This Article
Leave a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *