În noaptea de sâmbătă spre duminică, 2 noiembrie 2025, în jurul orei 03:55, un incendiu puternic a izbucnit pe strada Dealul Zorilor, în apropierea complexului Contemporan din municipiul Iași. Flăcările au cuprins două autoturisme și o motocicletă aflată între acestea.
VIDEO: Pompierii au stins mașinile
La sosirea echipajelor Detașamentului 1 de Pompieri Iași, incendiul se manifesta generalizat la un autoturism fabricat în 2005 și la o motocicletă, ambele aparținând aceleiași familii. Din cauza radiației termice, focul s-a extins la alte două mașini parcate în apropiere: una a fost afectată pe partea dreaptă, în proporție de 25%, iar cealaltă a suferit avarii severe, inclusiv la compartimentul motor, fiind arsă pe o suprafață de aproximativ 75%.
Doi suspecți reținuți în cazul de viol urmat de crimă, la Dagâța | Victima era ghicitoare în sat
Două autospeciale de stingere cu apă și spumă, cu zece pompieri militari, au acționat la fața locului. Intervenția rapidă a acestora a împiedicat extinderea incendiului la restul parcării și la blocul din apropiere, aflat la doar șapte metri distanță.
Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, fără a fi înregistrate victime. Cauza probabilă urmează să fie stabilită de specialiștii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași. (Redactia)
CITIȚI ȘI
Accident cu șase victime la Scânteia. O autoutilitară și un autoturism s-au ciocnit violent
