VIDEO | Afaceristul Fănel Bogoș, reținut aseară de DNA Iași. Avocatul: „Se consideră o victimă a controalelor DSV”

Xpress
5 Min Read

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție Iași au desfășurat miercuri, 5 noiembrie, 23 de percheziții în mai multe județe din țară, inclusiv la omul de afaceri vasluian Fănel Bogoș. Acesta a fost adus ieri la sediul DNA Iași pentru audieri și, aseară, a fost reținut pentru 24 de ore. Procurorii DNA au făcut, miercuri, percheziții care i-au vizat pe fostul general SIE Nicolae Iana, fostul general în rezervă SRI Nicolae Anghel, fostul ofițer SRI Silviu Ularu-Pîrvu și fostul procuror militar DNA Vasile Doană.

Acuzații de cumpărare de influență și șantaj

Potrivit avocatului său, Daniel Atasiei, Fănel Bogoș a fost informat că este acuzat de cumpărare de influență și de instigare sau complicitate la acțiuni de șantaj.
„Domnul Bogos a fost înștiințat despre faptul că este acuzat de câteva infracțiuni, însemnând cumpărare de influență, o instigare-complicitate la acțiuni de șantaj. Cam aici sunt. Am văzut deja că în presă au apărut comunicate pe surse”, a declarat Atasiei.

Avocatul a adăugat că nu a avut încă acces la dosar și că urmează să studieze probele prezentate de procurori. „Deocamdată nu ni s-a arătat dosarul. Procurorii au acest drept. Singura chestiune pe care am aflat-o este acuzația formulată la nivelul parchetului”, a mai spus acesta.

„Este o victimă a activității DSV”

Cătălin Atasiei susține că Fănel Bogoș se consideră o victimă a controalelor repetate efectuate de Direcția Sanitar-Veterinară (DSV).
„Domnia sa apreciază că este o victimă de fapt a activității DSV-ului, care l-a controlat la sânge, ca o persoană deosebită. Vanbetul e un producător important pe piața cărnii și cred că, în urma acestor discuții, s-a născut acest dosar”, a declarat avocatul.
Fănel Bogoș ar fi afirmat că a fost vizat în mod repetat, iar în opinia sa dosarul are legătură cu încercările unor persoane de a prelua compania Vanbet.

Ancheta DNA: influență în structuri publice

Surse judiciare citate de G4Media susțin că în dosar apar nume sonore, printre care generalul (r) SIE Nicolae Iană, fostul procuror militar DNA Vasile Doană și doi foști ofițeri SRI.
Procurorii au făcut percheziții și la locuința liderului PNL Vaslui, Mihai Barbu.

Dosarul DNA Iași vizează presiuni pentru schimbarea conducerii Direcției Sanitar-Veterinare Vaslui, după ce instituția ar fi sancționat fermele Vanbet pentru nereguli.

Potrivit datelor DSVSA Iași, în 2025 au fost aplicate trei amenzi, în valoare totală de 23.200 lei, pentru deficiențe legate de microclimat, aparatură și diferențe între efectivele din acte și cele reale.

Reacția apărării privind acuzațiile legate de premier

Întrebat despre informațiile potrivit cărora Bogoș ar fi încercat să obțină influență inclusiv la nivel guvernamental, avocatul a negat:
„Am observat comunicatele de presă, dar în acuzația care mi-a fost prezentată nu apare nicio mențiune cu privire la numele domnului premier. Nu vă pot confirma aceste aspecte.”

Atasiei a mai precizat că Bogoș nu a dat încă declarații și că se consideră nevinovat:
„A spus acest lucru doamnei procuror. Urmează să dobândim acces la dosarul cauzei și după ce vom înțelege acuzațiile, își va folosi dreptul de a face declarații.”

Urmează propunerea de arestare preventivă

Fănel Bogoș va fi prezentat astăzi magistraților Tribunalului Iași, unde procurorii DNA urmează să propună arestarea sa preventivă.
„Domnul Bogos a fost reținut, are mandat de reținere de 24 de ore. Probabil că mâine va exista o propunere de arestare preventivă la tribunal și vom face apărările necesare”, a confirmat avocatul Atasiei.

Vanbet SRL, compania fondată de Fănel Bogoș, este unul dintre cei mai mari producători din industria avicolă din România, cu ferme în județele Iași și Vaslui. Dosarul instrumentat de DNA Iași este considerat una dintre cele mai ample anchete anticorupție din ultimii ani, implicând politicieni, foști ofițeri și oameni de afaceri.
Reprezentanții DNA au anunțat că vor oferi detalii suplimentare „odată ce împrejurările o vor permite”. (Doru Mihuleac)

CITIȚI ȘI

EXCLUSIV | Muncă la negru în Carrefour? Peste 100 de studenți lucrau noaptea la inventarierea stocurilor

VIDEO | Penurie de carburant la Lukoil Podu Iloaiei. Posibil efect al sancțiunilor americane asupra companiei ruse

Share This Article
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *