Un roi de drone rusești Gerbera a intrat ieri în spațiul aerian al României și al Republicii Moldova, iar două au avansat adânc spre interiorul Moldovei, până la 80 de km de Iași. Drona s-a prăbușit în comuna Puiești, județul Vaslui, iar o alta în Republica Moldova. Incidentul a pus în alertă mai multe baze aeriene, a activat două serii de decolări de interceptare și a generat mesaje RO-Alert pentru Tulcea, Galați și Vrancea.
Pentru a înțelege de ce astfel de drone intră din ce în ce mai des în România și ce urmăresc rușii prin astfel de incursiuni, jurnaliștii Ziarului Xpress au discutat cu un expert român aflat în prezent pe frontul din Ucraina, în cadrul Legiunii Străine. Acesta a explicat că aparatele care au intrat ieri în România nu au fost rătăcite, ci trimise în mod deliberat să spioneze. „Au fost patru până la șase drone. Asta nu se întâmplă din cauza războiului electronic. O dronă se rătăcește, două maxim. Patru sau șase nu sunt rătăcite. Au fost trimise ca să studieze reacțiile noastre, ale armatei”, este de părere luptătorul.
Expertul spune că una dintre drone a aterizat pe acoperișul gheretei unei ferme din Republica Moldova și că, după imagine, pare să fie o dronă Gerbera folosită pentru supraveghere. „Ne observă capacitățile de reacție, și nouă, și moldovenilor din Republica Moldova. Acest tip de drone nu au muniție. Dacă nu au muniție, prin deducție logică, nu prea au fost lansate împotriva Ucrainei”, afirmă el. Specialistul precizează că nu este vorba despre Shahed, ci despre o copie ieftină. „Nu sunt Shahed, sunt inspirate din Shahed, dar mai ieftine și cu materiale de slabă calitate, placaj de lemn în loc de fibră de carbon. Se folosesc mult ca momeală. Cea din Republica Moldova a fost exact așa”, subliniază el.
Întrebat cum pot fi oprite dronele rusești înainte să pătrundă atât de adânc în teritoriul României, expertul propune o soluție simplă și ieftină, folosită de către armata din Ucraina. România are sisteme de atac Gepard, din Germania, însă aceasta este o soluție scumpă. „Muniția avioanelor este foarte scumpă. Dronele sunt foarte ieftine. E foarte simplu și rapid să facem un sistem eficient și să le oprim pe frontieră”, spune acesta. El explică faptul că România ar putea instala o linie de apărare terestră, formată din vehicule tip pick-up, echipate fiecare cu o mitralieră Browning calibrul 12,7 mm. „Cu zece milioane de euro maxim asiguri toată Delta Dunării. Le staționezi pe linia de frontieră, din trei în trei kilometri. Vorbim de patrule de doi soldați. Radarul din zonă comunică azimutul și viteza de deplasare, iar unitatea aflată în linia de foc angajează drona. Dacă trece de o unitate, preia a doua. E simplu, ieftin și eficient”, detaliază expertul din Ucraina.

În opinia lui, soluția funcționează deoarece războiul dronelor nu seamănă deloc cu confruntările moderne pentru care sunt calibrate radarele și antiaerienele statelor europene. „Războiul acesta de drone este echivalent cu războiul de pe cerul Angliei. Ne-am întors la Al Doilea Război Mondial. Elice, viteză mică, tunuri mici antiaeriene. De asta oprim așa de greu dronele. Sunt mici, iar noi ne-am echipat antiaerienele pentru avioane de generația a patra sau a cincea, rachete Patriot, viteze supersonice. Nici radarele nu prea le detectează bine. Sunt calibrate pentru ținte mari. Dar soluțiile sunt la fel de simple. Trebuie doar să ne întoarcem în timp”, a concluzionat el.
În paralel cu explicațiile expertului, MApN a prezentat evoluția oficială a incidentului. În dimineața zilei de 25 noiembrie, radarele au detectat două ținte aeriene în apropierea graniței. Locuitorii din Tulcea, Galați și Vrancea au primit mesaje RO-Alert. La ora 6.28, două aeronave germane Eurofighter Typhoon au decolat de la Baza 57 Mihail Kogălniceanu. Piloții au avut contact vizual cu o dronă în zona Chilia Veche și au avut permisiunea să o doboare, însă aceasta a reintrat în Ucraina.
La scurt timp, radarele au indicat o nouă țintă în estul județului Galați. La ora 7.37, de la Baza 86 Fetești au decolat două aeronave F-16. Între 7.48 și 10.00, în Galați și Vrancea au fost emise noi mesaje RO-Alert. Ținta era vizibilă doar pe radar, iar în Vrancea contactul s-a pierdut complet.
Autoritățile moldovene au anunțat la ora 9.40 că o dronă a căzut peste o casă în localitatea Cuhureștii de Jos, raionul Florești. La scurt timp după ora 10.00, avioanele române s-au întors la bază deoarece drona nu mai apărea pe radare. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Corneliu Pavel, a precizat că singurul contact vizual a fost cel din județul Tulcea.
La ora 11.35, ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a confirmat că o dronă s-a prăbușit în comuna Puiești, județul Vaslui, fără încărcătură explozivă. El a afirmat că este „probabil aceeași dronă” urmărită de Eurofighter și F-16. „A căzut singură, nu a fost doborâtă. Mi-aș fi dorit să o fi dat jos. Sunt sigur că și piloții ar fi vrut să o dea jos în siguranță”, a declarat ministrul.
La ora 11.50, Prefectura Vaslui a confirmat că un element metalic a fost găsit în aceeași localitate. Echipe ale IPJ, Brigăzii Antitero a SRI și militari ai MApN s-au deplasat imediat la fața locului.
Ministerul Apărării precizează că România a înregistrat, de la începutul războiului din Ucraina, treisprezece pătrunderi ale unor drone în spațiul aerian național și aproximativ patruzeci de situații în care fragmente au ajuns pe teritoriul țării.
(Doru Mihuleac)
CITIȚI ȘI
