Autostrăzile A7 și A8 prin programul SAFE. Finanțare sigură sau așteptări premature pentru Moldova?

Xpress
5 Min Read
FOTO: Asociația "Moldova vrea autostradă"

Autostrăzile A7 și A8 – politicieni și activiști au avansat poziții diferite privind finanțarea lor prin programul european SAFE, destinat în principal apărării și infrastructurii strategice.

Deputatul PSD de Iași, Maricel Popa, susține că șansele sunt aproape certe. „După părerea mea, este o probabilitate de 99% ca A8 și A7, spre Moldova, să fie făcute cu fonduri SAFE. Zilele trecute s-au împărțit banii în Finlanda, cu ușile închise. Sunt proiecte mature, așa că sunt șanse mari să fie alocați banii de către Uniunea Europeană”, a declarat acesta, aseară.

O poziție și mai fermă vine din partea senatorului USR de Iași, Marius Bodea, care afirmă că finanțarea este deja decisă. „A7 și A8 vor primi bani din programul european SAFE. Am votat astăzi raportul de adoptare a legii, în Comisia pentru Apărare, Siguranță și Ordine Publică din Senatul României, cameră decizională”, a transmis Bodea într-un comunicat de presă.

Potrivit senatorului USR, suma totală alocată României prin programul SAFE este de 16,68 miliarde de euro, iar „o parte consistentă” din acești bani va merge către finalizarea celor două autostrăzi considerate esențiale pentru Moldova. Este vorba despre porțiunile Suceava–Siret de pe A7 și ultimul tronson din A8, Moțca–Iași–Ungheni, care rămăseseră fără finanțare.

Marius Bodea mai susține că legea a fost completată cu prevederi care accelerează lucrările. „USR a introdus în lege și prevederea ca procedurile de achiziții ale lucrărilor pentru sectoarele din A7 și A8 finanțate prin programul SAFE să fie făcute în regim de urgență, fiind exceptate de la procesul anevoios al achizițiilor publice clasice. Vom avea desemnați constructorii mai repede și lucrările terminate la timp”, a precizat senatorul. Acesta a criticat AUR pentru votul împotrivă, afirmând că „nu a votat pentru finalizarea A7 și A8, șansă pentru cea mai săracă regiune a țării”. Jurnaliștii Ziarului Xpress l-au întrebat aseară despre poziția sa optimistă însă nu a răspuns cererilor de informare.

În contrast, activistul civic Adrian Covăsnianu atrage atenția că optimismul politic nu este susținut, deocamdată, de realitatea procedurală de la nivel european. El susține că mesajele oficiale au creat așteptări nefondate. „Atunci când Guvernul României comunică defectuos sau lacunar, rezultatul inevitabil este apariția unor așteptări nefondate în societate. Un exemplu elocvent este comunicarea GOV.RO din septembrie 2025 pe subiectul autostrăzilor A7 și A8”, a scris pe Facebook, Covăsnianu.

Acesta subliniază că noiembrie 2025 nu reprezintă momentul unei decizii finale. „Noiembrie 2025 a fost termenul-limită pentru transmiterea propunerilor de către statele membre ale UE. Ianuarie 2026 reprezintă, de fapt, un angajament intern la nivelul Comisiei Europene pentru clarificări privind eligibilitatea și pașii următori, nu o decizie finală, nu o aprobare. Pe scurt, loturile sunt foarte probabil eligibile, dar nu sunt încă confirmate”, a explicat activistul.

În plan concret, Covăsnianu avertizează că lipsa unei certitudini de finanțare blochează pași importanți. Loturile Pașcani–Roșcani și Roșcani–Suceava de pe A7, deși au antreprenori desemnați, nu pot fi atribuite definitiv. Tronsonul Suceava–Siret rămâne temporizat, fără un calendar public pentru licitația de proiectare și execuție. Secțiunea ieșeană a A8 avansează procedural, dar fără un parcurs financiar clar și predictibil.

Datele oficiale arată că pe 30 noiembrie a expirat termenul la care proiectele din programul SAFE au ajuns pe masa Comisiei Europene pentru analiză. România are a doua cea mai mare alocare dintre statele membre, după Polonia, peste 16,6 miliarde de euro, pe fondul poziției sale strategice la granița cu Ucraina. Cererea României a fost aprobată în ședința CSAT din 24 noiembrie.

Conform cadrului SAFE, 75% din fonduri vor fi direcționate către achiziții de echipamente militare, ordine publică și apărare civilă. Restul de 25% este destinat infrastructurii strategice, inclusiv capetelor de autostradă Pașcani–Siret și Pașcani–Ungheni. Proiectele trebuie finalizate până în 2030, iar Comisia Europeană urmează să aprobe planurile naționale până la finalul lunii ianuarie 2026. (Andrei DÎSCĂ)

CITIȚI ȘI

Moldovenii acuză Bucureștiul că nu vrea să construiască Autostrada A8. Se cere demisia unui director din Ministerul Transporturilor FOTO

Share This Article
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *